Budăi, despre o creştere a pensiilor mai mare de 10%: „Nu-mi permit să lansez alte procente”

Procentul cu care pensiile vor fi majorate de la 1 ianuarie 2023 va fi cunoscut abia după aprobarea bugetului, care va avea loc până la sfârşitul acestui an, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi, potrivit Antena3.  

„Noi, PSD-ul, am avut propunerea pentru majorarea pensiilor cu cel puţin 10%. Noi suntem extrem de bine ancoraţi în realitate, ne uităm la tot ce se întâmplă în jurul nostru şi am fundamentat acea propunere de o majorare de minimum 10% de la 1 ianuarie 2023.

Eu cunosc foarte bine viaţa părinţilor şi bunicilor noştri, nu-mi voi permite să mă lansez în niciun fel de speculaţie decât atunci când coaliţia va avea decizia finală luată. Cert e că va fi o majorare de cel puţin 10%. Am spus cel puţin 10% (apropo de faptul că premierul Ciucă lansase procentul de 15% – n.r.), nu-mi permit să lansez alte procente.

Nu e vorba că nu sunt bani, dar noi trebuie să gândim o sprijinire echilibrată atât a economiei, cât şi a măsurilor sociale pentru că nu vrem să ajungem să transformăm mai binele în duşmanul binelui. Suntem extrem de atenţi la evoluţia cifrelor. Acea propunere pe care am făcut-o, de 10%, a fost fundamentată din punct de vedere economic. (…).

Marius Budăi: „Nu voi susţine majorarea vârstei de pensionare”

Seniorii trebuie să ştie că pensiile vor creşte cu cel puţin 10%. În cel mai scurt timp, propunerea de buget va fi finalizată şi va fi depusă. Va fi aprobat bugetul pentru 2023 în acest an.

Nu voi susţine majorarea vârstei de pensionare, nu există presiune de la Bruxelles, tratatele UE spun clar că statul membru are independenţă în a-şi hotări politicile sociale.

Noi avem de lucru, întâi trebuie să creştem speranţa de viaţă şi mai ales speranţa de viaţă sănătoasă. Abia ulterior putem să facem un plan. Deocamdată avem de lucrat la nivelul de trai”, a dezvăluit ministrul Muncii, Marius Budăi, potrivit romaniatv.net.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare