Budăi, despre reforma pensiilor: Pentru rezolvarea inechităţilor, avem nevoie de o lege/Luam 5 milioane de dosare filă cu filă

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat sâmbătă, că pentru rezovarea inechităţilor din sitemul de pensii este nevoie de un cadru legislativ, precizând că se lucrează cu Banca Mondială şi Comisia Europeană, iar cele 5 milioane de dosare de pensii sunt luate filă cu filă şi separate pe perioadă contributivă, necontributivă, sporuri cu caracter permanent, sporuri fără caracter nepermanent.

„Eu cred că ar trebui să închidem discuţiile cu Comisia Europeană pentru ceea ce unii au crezut că pot condamna românii la sărăcie până în 2070. (..) Pentru că este o utopie să crezi că poţi introduce toate pensiile din Romnânia într-un procent de 9,4 şi să rezolvi inechităţile din sistem (…) pentru rezovarea inechităţilor, au nevoie de un cadru legislativ, îl avem, din Legea 127, şi lucrează acum cu Banca Mondială şi Comisia Europeană la acel contract de asistenţă cuprins în PNRR”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, la Romania TV.

Pensiile trebuie să fie aliniate și este nevoie de un impact bugetar, a mai spus ministrul Muncii.

„Ai nevoie de sursa bugetară pentru a rezolva inechitatile din sistem, pentru ca eu nu cred ca cineva (..) se gândea să rezolve inechităţile prin tăierea celor care au bani mai mulţi şi să dea la ceilalţi. Eu nu cred că se poate aşa, trebuie aliniate şi avem nevoie de un impact bugetar. (…) Însă, în paralel, noi continuă preluarea şi din cele aproximativ 5 milioane de dosare, le trecem pe toate, le luăm filă cu filă, le separăm, perioadă contributivă, necontributivă, sporuri cu caracter permanent, sporuri fără caracter nepermanent, sume de bani care au fost luate sau au făcut parte din baza de calcul şi mă refer aici la cunoscutul acord global, pentru că, atunci când vom termina consultarea cu Banca Mondială şi vom avea acceaşi formulă sau o nouă formulă, să putem practic să intrăm în acţiune”, a adăugat Budăi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare