Budăi, despre scăderea PSD în sondaje: Probabil că sunt costurile intrării la guvernare

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Iaşi, că probabil intrarea la guvernare a făcut ca PSD să scadă în ultimele sondaje de opinie efectuate în rândul populaţiei, potrivit Agerpres.

„Nu ştiu dacă neapărat PSD este într-o uşoară scădere. Probabil că sunt costurile intrării la guvernare”, a spus ministrul Budăi.

Social-democratul a ţinut să sublinieze, totodată, că PSD a intrat la guvernare într-un moment nu tocmai prielnic.

„Dacă ar fi fost să judecăm pragmatic, doar din punct de vedere politic, nu am fi intrat la guvernare. Dar nici nu ar fi avut România stabilitate economică. Adică suntem cu toţii conştienţi că o majoritate atât de firavă cum era cu PNL şi USR, după ce s-a desprins de PNL facţiunea Orban, era extrem de periculoasă în Parlament. Practic stăteau în trei-patru parlamentari. Nu era o chestie care să fie benefică pentru ţară”, a declarat Marius Budăi.

Acesta a precizat că în prezent social-democraţii sunt atenţi la guvernare, nu la sondaje.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare