Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că impactul pentru majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2023 va fi de 11 miliarde de lei, afirmând că nu există ”niciun fel de probleme” pentru a asigura bugetul pentru creşterea pensiilor începând din anul următor.
”Impactul bugetar este de 11 miliarde de lei. Când am făcut această propunere, noi, PSD, am analizat-o foarte bine, am combinat şi am modelat datele în aşa fel încât să putem să ne asigurăm că avem spaţiu bugetar. Cifrele pe care le-am folosit le poate modela şi folosi oricine, sunt pe site-ul Comisiei Naţionale de Prognoză, pe site-ul Institutului Naţional de Statistică, pe site-ul Eurostat, pe evoluţiile care au venit ulterior de la FMI pentru creşterea economică, pe execuţia bugetară şi pe încasări şi nu sunt niciun fel de probleme, putem asigura această majorare începând cu 1 ianuarie”, a declarat ministrul Muncii, la Realitatea Plus.
Marius Budai a precizat că majorarea pensiilor nu se va face în două etape.
”Majorarea bugetară va fi începând cu 1 ianuarie cel puţin 10% şi nu va fi nicio majorare în două etape”, a mai spus ministrul Muncii.