Bugetarii vor avea o minivacanţă de trei zile, de Rusalii. Zi liberă și pe 1 Iunie, de Ziua Copilului

Bugetarii, dar şi românii care lucrează la privat, vor avea o mini vacanţă de trei zile, în prima parte a lunii viitoare, potrivit Antena 3. 

Pentru că urmează sărbătoarea Rusaliilor, care ţine timp de două zile, românii vor fi liberi pe 12 şi 13 iunie, adică duminică şi luni.

Liber va fi şi sâmbătă, pe 11 iunie. Astfel, românii vor avea o minivacanţă de trei zile.

Până la ziua de Rusalii, românii vor mai avea o zi liberă în timpul săptămânii, respectiv ziua Copilului, pe 1 iunie, care pică într-o zi de miercuri.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare