Bulgaria a primit peste 461.000 de turişti români în vara 2021

Bulgaria a primit peste 461.000 de turişti români în vara 2021, de aproape trei ori mai mulţi decât în anul precedent şi cu peste 50% mai mulţi decât în 2019, astfel că 30% din totalul turiştilor de pe litoralul bulgăresc au fost români, potrivit unei agenţii de turism online, potrivit Agerpres.

Doar în luna august a acestui an, ţara vecină a fost vizitată de 250.613 de români, faţă de 110.190, câţi erau anul trecut.

Conform unui studiu efectuat de Travel Planner pe baza datelor obţinute de la institutul de statistică din Bulgaria, dacă în perioada mai – august 2020 ţara vecină a fost vizitată, pentru odihnă şi excursii, de 177.757 de români, în acest an cifra a ajuns la 461.343, cu 259,54% mai mult, o creştere de aproape trei ori.

„Mai surprinzător este că şi faţă de sezonul estival 2019, ultimul an normal, 2021 a înregistrat o creştere de 52,7% a turiştilor români. În 2019, Bulgaria a fost vizitată, în perioada mai – august, pentru odihnă şi excursii, de 302.131 de români. Românii au fost, şi în acest an, principalii turişti pe litoralul bulgăresc, alături de cei bulgari. La distanţă, topul turiştilor străini este urmat de Germania, Ucraina, Polonia, Serbia, Franţa şi Olanda. 30% din totalul turiştilor de pe litoralul bulgăresc au fost, în acest an, români, dintr-un total de 1.532.505 de turişti. Anul trecut, dar în contextul unei cifre mult mai mici, românii au reprezentat aproape 40% din totalul turiştilor, iar în 2019, ultimul an turistic normal, doar 8,37%”, precizează sursa citată.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare