Bulgaria, Polonia şi Slovacia neagă că ar furniza avioane de luptă Ucrainei

Bulgaria, Polonia şi Slovacia au transmis că nu vor furniza Ucrainei avioane de luptă, lămurind astfel o confuzie care a pornit de la o declaraţie hazardată a şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, potrivit unui articol publicat marţi de Politico.eu, potrivit Agerpres.

”Vom furniza (Ucrainei) chiar şi avioane de luptă”, declarase Borrell duminică la o conferinţă de presă, vorbind despre sprijinul militar european pentru Ucraina după invazia rusă şi sugerând că UE ar putea cumpăra acele avioane.

Ulterior, luni seară, un oficial ucrainean spus că piloţi ucraineni au sosit deja în Polonia pentru a prelua de la parteneri europeni avioane, respectiv aparate din epoca sovietică, precum MIG-29. Parlamentul ucrainean a fost chiar şi mai precis, anunţând pe Twitter că armata ucraineană va primi ca donaţie 70 de avioane, şi anume 28 de MIG-29 din Polonia, 12 din Slovacia şi 16 din Bulgaria, plus 14 SU-25 din Bulgaria.

Toate aceste trei ţări au dezminţit însă informaţia şi, potrivit unei surse europene citate de Politico, au fost ”indignate” că Borrell a făcut acea declaraţie fără ca înainte să se fi consultat cu ele.

Conform unor diplomaţi europeni, Borrell a întrebat în mod informal Bulgaria, Polonia şi România – unele dintre puţinele ţări membre ale UE care mai au avioane de luptă din epoca sovietică – dacă ar putea livra Kievului unele avioane. Un oficial român nu a comentat despre această cerere ori despre potenţiale livrări, scrie Politico.eu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare