Burduja își prezintă planul pentru București. Candidatul PNL aduce la București soluțiile liberale care au schimbat în bine comunitățile conduse de liberali

Sebastian Burduja, candidatul liberalilor pentru Primăria Generală, și-a invitat susținătorii la evenimentul de lansare a Planului pentru București din această seară, în care bucureștenii vor afla ideile acestuia pentru Capitală, echipa și soluțiile liberale pe care vrea să le implementeze.

“Suntem datori să oferim bucureştenilor o opţiune cu adevărat liberală, aşa cum au avut şansa atâtea oraşe, atâtea comune, atâtea mari municipii din România, unde soluţiile liberale au livrat performanţă, au livrat dezvoltare. Românii o duc mai bine și la Oradea, şi la Cluj, şi la Reşiţa, şi la Piatra Neamţ, şi la Suceava, şi în multe alte locuri ale ţării”, a afirmat Sebastian Burduja sâmbătă, la depunerea candidaturii la sediul Biroului Electoral Central, în prezența lui Nicolae Ciucă și a mai multor lideri PNL.

Sub sloganul Schimbăm Bucureștiul, Sebastian Burduja își lansează campania pentru alegerile locale din 9 iunie, convins de șansa lui și, mai ales, din dorința de a le oferi bucureștenilor șansa la a trăi într-o capitală de secol XXI, transmit liberalii.

Conform PNL, Sebastian Burduja crește în preferințele bucureștenilor și este firesc să fie așa, fiind singurul candidat real al Dreptei în Capitală. Mai mult, acesta a venit în avans cu un plan concret pentru București, cu soluții și idei care să schimbe orașul și să îl redea bucureștenilor.

„Sunt trei lucruri importante pe care vreau să vi le spun: am un plan pentru București, am o echipă, spre deosebire de alții nu sunt singur. (…) Și soluțiile liberale. Soluțiile liberale au oferit performanță, românii o duc mai bine și la Cluj si la Oradea, și la Suceava”, a transmis acesta.

Burduja propune un București sigur, conectat, civilizat, verde și digitalizat, ceea ce de altfel așteaptă de ani de zile locuitorii Capitalei.

“Vă aștept alături la cel mai important eveniment de până acum: LUNI, 29 aprilie, la ora 19:00, pentru a-mi prezenta PLANUL PENTRU BUCUREȘTI. Vă rog să participați în număr cat mai mare! Evenimentul va avea loc la NORD Events Center, Bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 4-6. Înainte, împreună pentru Bucureștiul Viitorului. Schimbăm Bucureștiul!”, este anunțul candidatului PNL.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare