Bușoi a început o campanie de consultare a principalilor responsabili în domeniul Sănătății din România

Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi spune că președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat propunerea de buget al UE pentru perioada 2021 – 2027. Pe baza acestei propuneri, Comisia a înaintat Parlamentului European și Consiliului 37 de propuneri detaliate privind viitoarele programe financiare specifice pentru fiecare sector.

Două dintre aceste instrumente au un impact direct în domeniul Sănătății: Programul pentru Cercetare și Inovare 2021 – 2027 – Orizont Europa (FP 9) și Programul de Sănătate al Uniunii Europene 2021-2027, din cadrul Fondului Social European Plus (FSE+).

“Am avut onoarea să fiu desemnat raportor în Parlamentul European din partea Comisiei de Mediu și Sănătate (ENVI) pentru ambele programe; iar pentru îmbunătățirea acestor instrumente am început deja o campanie de consultare a stakeholder-ilor din Sănătate: autorități, medici, decani și rectori ai Universităților de Medicină și Farmacie, reprezentați ai industriei din domeniu și ai organizațiilor nonguvernamentale, pentru a identifica, astfel, oportunitățile de care Sistemul nostru de sănătate ar putea beneficia în viitorul cadru financiar multianual european”, a declarat eurodeputatul Cristian Bușoi.

În ceea ce privește Programul Orizont Europa, Cristian Bușoi salută propunerea Comisiei de a integra Sănătatea în toate politicile europene și de a fuziona anumite fonduri.

“Propunerea mea de opinie din cadrul Comisiei ENVI, a cărui responsabil sunt, se axează pe creșterea bugetului clusterului de sănătate din Pilonul II (de la 7,7 Miliarde Euro, la 9,12 Miliarde Euro, în condițiile în care oricum propunerea de buget e mărită față de programul actual, de la 7,4 Miliarde Euro), adresarea schimbărilor climatice și efectul lor asupra sănătății, accentuarea importanței cercetării în domeniul cancerului ca și prioritate a programului și realizarea unei prime misiuni pentru eradicarea a cancerului la copii până  în 2030. Propunerea înaintată de mine va putea fi accesată, în curând, pe site-ul oficial cristianbusoi.eu, calendarul de  adoptare fiind următorul: 28 – 29 august: prezentarea draft-ului în cadrul Comisiei ENVI, 5 septembrie: termenul limită pentru depunerea amendamentelor, 22 octombrie: adoptarea în Comisia ENVI, 20 – 22 noiembrie: adoptarea textului final în Comisia ITRE”, a explicat Cristian Bușoi.

Propunerile Comisiei în ceea ce privește regulamentul și anexele, precum și decizia de implementare și anexa aferentă pot fi consultate accesând link-ul: https://ec.europa.eu/commission/publications/research-and-innovation-including-horizon-europe-iter-and-euratom-legal-texts-and-factsheets_en

În ceea ce privește viitorul Program de sănătate al Uniunii Europene, Comisia propune o alocare de 413 milioane Euro pentru Sănătate. Spre comparație, actualul Program de Sănătate are un buget de 449,4 milioane Euro și 23 de domenii prioritare, servind patru obiective majore: promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul „Sănătății în toate politicile”, protejarea cetățenilor UE de amenințări transfrontaliere grave de sănătate, contribuția la sisteme de sănătate inovatoare, eficiente și durabile, facilitarea accesului cetățenilor UE la asistență medicală sigură și de înaltă calitate.

„Prin rolul meu de raportor al Comisiei ENVI mă voi asigura ca următoarele priorități să fie parte integranta a FSE+: accesibilitatea, durabilitatea și eficacitatea sistemelor de sănătate și a politicilor de sănătate publică, reducerea inegalităților în ceea ce privește accesul la sănătatea publică și asistența medicală de calitate în rândul statelor membre, protejarea persoanelor împotriva amenințărilor transfrontaliere grave la adresa sănătății, evitarea și combaterea crizelor din Sănătate, consolidarea sistemelor de sănătate cu accent pe transformarea lor digitală, sprijinirea legislației UE în materie de sănătate și a statelor membre în implementarea recomandărilor europene și ale OMS în ceea ce privește Sănătatea. Propunerea mea de amendare a propunerii Comisiei va fi finalizată și publicată pe site-ul meu oficial în luna septembrie”, a spus Cristian Bușoi.

Calendarul de adoptare a acestui raport este următorul: 10 – 11 octombrie: prezentarea raportului în cadrul Comisiei ENVI, 17 octombrie:  termenul limită pentru depunerea amendamentelor, 12 noiembrie: adoptarea raportului în cadrul Comisiei ENVI.

Eurodeputatul PNL Cristian Bușoi spune că “ambele programe ale Uniunii Europene în domeniul Sănătății pot aduce oportunități de finanțare pentru sistemul de Sănătate din România, felul în care abordăm Sănătatea având un impact direct asupra vieții cotidiene și bunăstării cetățenilor, fiind decisiv în ceea ce privește încrederea pe care o au aceștia în Uniunea Europeană”,  mai ales acum, când populismul, euroscepticismul și propaganda externă ce vizează destabilizarea Uniunii sunt în creștere.

Propunerea Comisiei Europene poate fi accesată aici: https://ec.europa.eu/health/funding/future_health_budget_ro.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare