Buzău: Mai multe persoane cercetate în dosarul privind eliberarea de certificate de vaccinare false

Mai multe persoane din judeţele Buzău, Giurgiu şi Ilfov sunt cercetate în legătură cu eliberarea de certificate de vaccinare anti-COVID false într-un cabinet medical invididual din Giurgiu, în urma percheziţiilor efectuate miercuri într-un dosar penal vizând infracţiuni de fals informatic şi uz de fals, informează joi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău.

Potrivit sursei citate, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Buzău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au efectuat, în cursul zilei de miercuri, cinci percheziţii domiciliare în judeţele Buzău, Giurgiu şi Ilfov, în urma cărora 8 persoane au fost conduse la audieri.

‘Din cercetări a reieşit că, în perioada 2021-2022, patru buzoieni cu vârste cuprinse între 26 şi 52 de ani, ar fi beneficiat de vaccinare anti-COVID, vaccinare care s-ar fi realizat în mod fictiv, scopul fiind obţinerea certificatului specific. Intermediarii acestei acţiuni ar fi fost mai mulţi angajaţi ai unui cabinet medical individual din Giurgiu, persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 61 de ani’, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Buzău, remis joi AGERPRES.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe documente, înscrisuri şi medii de stocare şi au fost puse în executare 8 mandate de aducere, persoanele cercetate fiind conduse la sediul Poliţiei pentru audieri, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals.

‘Având în vedere posibilitatea extinderii cercetărilor atât cu privire la numărul persoanelor implicate, cât şi cu privire la faptele săvârşite, dosarul penal a fost declinat spre competentă soluţionare unităţii de parchet’, se mai menţionează în comunicat.

Activităţile au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, la percheziţii participând poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Buzău şi Giurgiu şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău. AGERPRES / (AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare