Câciu: Coaliţia a decis să se facă o ajustare pe cheltuieli bugetare de 20 miliarde lei; nu va fi o rectificare

Coaliţia de guvernare a luat decizia de a se face o ajustare pe cheltuieli în valoare de circa 20 miliarde lei pe bugetul general consolidat, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, care a subliniat că nu va fi o rectificare, ci este vorba despre un plan de măsuri şi nu se vor tăia salarii, nu vor fi concedieri şi nu se va interveni la investiţii, la proiectele din fonduri europene şi din PNRR, scrie Agerpres.

„Nu există o gaură la buget. E un termen impropriu. În primul rând, avem o încetinire a colectării veniturilor pe primul trimestru de 4,7 miliarde lei, faţă de estimat. Acum este şi o dinamică dintr-o anumită perspectivă a încasărilor la buget. Sunt foarte multe încasări care îţi vin în primul semestru, mai spre sfârşit, în sensul în care impozitul pe profit se încasează în iunie, avem declaraţia unică pe impozitul pe venit, adică sunt lucruri care se reglează, dar, aşa cum am făcut şi anul trecut, pentru a putea să nu avem o mărire a deficitului în avans sau a deficitului de aşa natură încât să nu comporte ajustări prea târziu, am luat o decizie în coaliţie, am prezentat situaţia, ne facem analiza trimestrială, iar decizia domnului prim-ministru şi decizia liderilor a fost să facem o ajustare şi pe cheltuieli, aceeaşi ajustare care, aici poate apare confuzia, este în valoare de circa 20 de miliarde lei pe total buget general consolidat al statului. Acum trebuie văzută şi în altă perspectivă: bugetul general consolidat al statului are o valoare totală de cheltuieli de 608 miliarde, adică aceste 20 de miliarde de lei, până la urmă, reprezintă un 3,3%”, a explicat Câciu, la Palatul Parlamentului, întrebat care este „gaura” la buget.

El a adăugat că şi statul poate, prin anumite măsuri pe cheltuielile care nu sunt esenţiale, să facă această ajustare.

„De altfel, domnul prim-ministru a transmis tuturor colegilor ca, până mâine, să transmită o serie de propuneri de soluţii privind ajustarea unor cheltuieli la care se poate renunţa. Aşteptăm să vedem cu ce se vine, evident, se fac o analiză şi un plan de acţiune, o ordonanţă de măsuri fiscal-bugetare”, a completat Câciu, menţionând că Ministerul Finanţelor va trimite aceste propuneri până miercuri.

Adrian Câciu a afirmat că nu va fi o rectificare bugetară, ci un plan de măsuri fiscal-bugetare.

„Să nu facem confuzia între rectificare bugetară şi un plan de măsuri fiscal-bugetare. Nu va fi vorba de o rectificare bugetară la acest moment şi ceea ce noi intenţionăm este un plan, o ordonanţă de măsuri fiscal-bugetare, care să conducă la realizarea unor economii la bugetul general consolidat de 20 de miliarde de lei”, a indicat ministrul.

El a transmis că nu vor fi tăiate salariile bugetarilor, nu vor fi concedieri şi nu se umblă la investiţii.

„Aici am un mesaj ca să fie lucrurile foarte clare – decizia luată de coaliţie a fost că nu se taie salarii, nu avem concedieri şi nu se umblă la investiţii şi la proiectele din fonduri europene şi PNRR, că au apărut în spaţiul public tot felul de elemente. Eu înţeleg că sunt şi colegi care poate fac afirmaţii care poate nu sunt adecvate, dar eu aş vrea să avem puţină răbdare pentru că planul de măsuri va fi prezentat săptămâna viitoare”, a spus Câciu.

Potrivit acestuia, salariile vor fi însă îngheţate. „Avem o reformă în PNRR care are termen în iunie 2023 privind legea salarizării şi este corect şi responsabil ca, până la acel moment, lucrurile să stea în analiză şi în aşteptare tocmai în pregătirea adaptării actualei legi cu ceea ce este prevăzut în jalonul din PNRR”, a mai explicat ministrul.

Întrebat dacă vor fi afectate sporurile bugetarilor, Adrian Câciu a răspuns: „Soluţiile cu care vor veni ordonatorii de credite vor viza reintrarea în şablonul legii salarizării”.

„Dacă ştiţi, există o prevedere în legea salarizării că sporurile la nivel de ordonator de credite nu pot depăşi mai mult de 30% sau ceva ceva de genul acesta. Evident au fost şi derogări date de a lungul timpului. Trebuie ca fiecare să îşi facă o analiză. Aici, în schimb, nu privesc lucrurile neapărat pe categorii de cheltuieli de personal, dar în interiorul cheltuielilor de personal se pot face economii fără să tai salariile şi fără să concediezi oameni şi, eventual, fără să afectezi sporurile”, a indicat ministrul.

„Toate soluţiile sunt pe masă. Măsurile vor fi fiscal-bugetare”, a menţionat Câciu, precizând că această ajustare nu trebuie să fie „liniară la toţi ordonatorii de credite”.

„La unii ordonatori de credite, ajustarea poate fi mai abruptă, la alţii mai puţin abruptă”, a completat ministrul Finanţelor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare