Câciu: Nu este cazul să discutăm de îngheţări de salarii

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, joi, că nu poate fi vorba în acest moment de îngheţări de salarii, afirmând că se poate vorbi de o prudenţă fiscal-bugetară.

“Ştiu că există o citire în litera legii, nu în spiritul legii. Legea responsabilităţii fiscal bugetare are în vedere şi situaţii în care, de exemplu, faci împrumuturi pentru investiţii. Deci, nu se aplică exact o îngheţare de drept dacă noi avem împrumuturi pentru investiţii, iar creşterea temporară a datoriei peste 50 la sută se datorează, de exemplu, punctului din PNRR. Şi nu în ultimul rând, după cum ştiţi chiar şi Comisia Europeană vizează creşterea cheltuielilor de apărare sau creşterea cheltuielor pe energie prin bonduri sau prin împrumuturi care se vor face strict pe investiţii în aceste sectoare. Deci nu punem în balanţă sau nu avem în vedere o astfel de chestiunea privind îngheţarea salariilor”, a declarat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, întrebat dacă este posibilă înghețarea salariilor bugetarilor sau a pensiilor.

Adrian Câciu a afirmat că o reformă administrativă este asumată prin PNRR.

“Evident, redimensionarea aparatului bugetar sau reforma administrativă este o chestiune care se este asumată şi prin PNNR şi ea se va face de către coordonatorii de reformă cu propunerile cu care vin, avem ţinte şi jaloane în acest context. Dar nu este cazul să discutăm de îngheţări de salarii la acest moment, de o prudenţă fiscal- bugetară, evident putem să discutăm”, a adăugat Câciu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare