Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, a declarat că se aşteaptă ca, în acest an, țara noastră să fie vizitată de 1,5 milioane de turişti, afirmând că Guvernul va sprijini agenţiile turistice care aduc străini în România.
”(…) urmează, cred, în cursul lunii iunie, să derulăm un program prin care vom stimula exact acest sector, acea activitate de a aduce turişti străini în România. Pentru că orice turist care vine în România şi beneficiază de aceste servicii este egal cu a exporta, practic, servicii turistice şi acest program îi va încuraja, îi va premia, îi va bonusa pe cei din agenţiile de turism care vor aduce turişti străini în România”, a declarat ministrul Turismului, Daniel Cadariu.
Ministrul Turismului speră ca anul acesta, în România, vor ajunge peste 1,5 milioane de turişti străini.
”Eu sper să depăşim un milion şi jumătate de turişti străini, având în vedere că în cursul anului 2021, în condiţiile în care au fost încă restricţii generate de pandemie, au fost 840.000 de turişti”, a adăugat Cadariu.