Trupul neînsufleţit al unui tânăr în vârstă de 24 de ani a fost găsit, sâmbătă, în apele unui lac de aflat pe amplasamentul în care funcţionează o balastieră, în localitatea Sarasău din judeţul Maramureş.
Conform datelor furnizate de Poliţia judeţeană Maramureş, poliţiştii au fost anunţaţi sâmbătă, la ora 11:08, prin apel la 112 despre faptul că în lacul de la balastieră a fost descoperit un cadavru.
Poliţiştii au identificat cadavrul, fiind vorba despre un tânăr de 24 de ani din Sarasău.
Trupul neînsufleţit a fost dus la Spitalul din Sighetu Marmaţiei unde, în urma necropsiei, va fi stabilită cauza decesului.
Poliţiştii au deschis un dosar în cadrul căruia fac cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.