Candidatul PSD la prezidenţiale, liderul partidului, Viorica Dăncilă, i-a făcut vineri seara, “în lipsă”, trei cadouri contracandidatului Klaus Iohannis, după ce l-a invitat la Palatul Parlamentului, la “ceaa ce ar fi trebuit să fie confruntarea dintre cei doi candidaţi”.
“Am considerat normal, democratic, corect şi necesar ca românii să vadă această dezbatere. Observăm că domnul Iohannis este absent, aşa cum a fost absent în cei cinci ani de mandat la Cotroceni. Atitudinea contracandidatului este dezamăgitoare. Dacă ar fi fost aici, l-aş fi făcut trei daruri. Primul – Tricolorul României, pentru că un preşedinte trebuie să aibă Tricolorul în suflet, ca să fie un bun roman şi ca să-şi apere ţara. Al doilea dar – Constituţia României, este Legea fundamentală pe care trebuie să o respectăm toţi, şi pe care Klaus Iohannis a călcat-o în picioare. Al treilea dar este Biblia, pentru că un om care crede în Dumnezeu este un om bun, este un om care nu învrăjbeşte, care nu aduce ură şi dezbinare. Un om cu credinţă în Dumnezeu este cel care adună oamenii, care îi uneşte, care aduce în spaţiul public echilibru şi consens. Cum contracandidatul Klaus Iohannis nu este aici, am să-i pun pe pupitru cele trei daruri şi sper ca acestea să ajungă la domnia sa”, a declarat Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.
Liderul PSD a reafirmat că, dacă va câştiga alegerile de duminică, nu îi va dezamăgi pe români şi că va lupta pentru fiecare categorie socială. „Nu îi voi dezamăgi pe români, Pot merge în orice colţ al ţării să mă uit în ochii românilor că nu am luat nicio decizie împotriva lor”, a spus Viorica Dăncilă.