Călin Georgescu, ales preşedintele Partidului Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor, formaţiune suveranistă care susţine valorile familiei creştine

Călin Georgescu a fost votat în funcția de președinte al Partidului Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor, transmite Gândul.info, potrivit r3media.ro.

Sâmbătă, 4 martie 2023, a avut loc Congresul AAA, acolo unde expertul în dezvoltare durabilă a fost votat în unanimitate de delegați din toată țara. Formațiunea politică AAA este înființată în 2021.

Obiectivul principal al partidului condus de Călin Georgescu susține redistribuirea puterii în România după modelul economic „suveranist-distributist, bazat pe producția locală și pe democrația participativă”, conform programului politic al Partidului Alianței Antreprenorilor și Agricultorilor.

În cadrul Congresului, noul președinte a anunțat lansarea proiectului de țară „Hrană, Apă, Energie“ susținut de Partidul Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor. Proiectul va fi parte componentă a programului politic al formațiunii AAA, pe care partidul îl va propune națiunii române.

„A venit vremea să facem istorie, nu politică“, a declarat Călin Georgescu, făcând referire la nevoia de „liniște socială” și la „rezolvarea crizei unei civilizații care s-a îndepărtat de Dumnezeu.”

Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor susține pentru România o societate fundamentată pe valorile familiei creștine, a cărei sustenabilitate economică se bazează pe micul producător, mijlociu și mare, iar baza o reprezintă țăranul român.

Programul politic al partidului susține „un stat nou, suveranist-distributist, zidit pe realitățile naționale: familia creștină ca bază socială; producătorul mic și mijlociu și țăranul ca bază economică“.

În trecut, Călin Georgescu a avut o apropiere de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor și a fost candidatul la funcția de premier al formațiunii condusă de George Simion. După ce în decembrie 2021 lui Călin Georgescu i s-a propus funcția de președinte de onoare al formațiunii politice, la începutul anului 2022, relațiile dintre AUR și acesta s-au răcit.

De asemenea, Călin Georgescu a fondat în octombrie 2021 Mișcarea „Pământul Strămoșesc”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare