Călin Georgescu a participat joi seara la emisiunea lui Marius Tucă de la Gîndul. Vă prezentăm principalele sale idei lansate în eter, potrivit inpolitics.ro:
– În primul rînd, adevărul și moralitatea au fost primele victime ale anulării alegerilor din 6 decembrie 2024 și, de atunci, poporul român nu doar că nu își mai revine, ci este într-o cădere continuă în abis. Însă, dincolo de acest aspect, eu am mai spus de cîteva ori, subliniez și în emisiunea dumneavoastră, este și partea bună, pentru că, vedeți, ceasul arată ora exactă, dar timpul arată adevărata față a oamenilor și s-a văzut în această perioadă.
– Însă, vedeți, măștile au căzut și era firesc să se întîmple așa. Ca să fiu și mai precis, ce au făcut a fost o mutare, în primul rînd din partea mea și a poporului român, de șah-mat, pentru că șahul greșeală așteaptă. A fost a doua mutare greșită: scoaterea din cursă.
– Ei au făcut din țara românească o peșteră de tîlhari. Asta au făcut. Pe care o constatăm astăzi nu doar noi, ci întreaga comunitate internațională. În mod evident, vedeți, nu există eșec mai mare decît cel cauzat de succesul obținut prin fraudă și asta se va vedea foarte curînd.
– Sincer vă spun, dacă a existat ceva în această perioadă care s-a întărit foarte serios, a fost rugăciunea făcută de poporul român și asta contează foarte mult. Asta le-am cerut și eu. I-am rugat: rugați-vă, pentru că este un lucru normal, firesc. Și mai mult de atît, să știți că în toată istoria țării noastre, de la Ștefan cel Mare pînă astăzi, biserica a fost coloana vertebrală a țării, a națiunii, a neamului românesc și așa trebuia să rămînă. Nu a fost altcumva. Și cred că în vremurile astea e nevoie mai mult ca niciodată de credință. Bineînțeles.
– România face parte dintr-o structură mult mai amplă a unei corupții la nivel european și, sigur, nu este doar o piesă pe care o scoți, o rezolvi pe ea și după aceea îi rezolvi pe ceilalți. Nu vor fi rezolvați toți. Se știe despre ce este vorba, se cunoaște și se va acționa atunci cînd trebuie. De altfel, detractorii mei, în toată această perioadă și nu puțini, ei, vedeți, permanent caută stăpînii pentru a le da autorizație sau ordin ce au de făcut.
– Eu îmi caut strămoșii și mă rog la Dumnezeu pentru poporul român. Asta este diferența.
– Eu vă pot spune că turul doi înapoi este un lucru care se va întîmpla cu siguranță. Dovezile există.
– Tot ceea ce s-a întîmplat în această perioadă, mai precis, este o luptă între vechea administrație, mă refer la partea americană, administrația Biden, și noua administrație. Nu este un lucru simplu. Vedeți? Fostul președinte Biden, care a avut ca săgeată pe fiul lui, a intoxicat nu doar lumea și țara lui, ci întreaga Europă. A folosit Fed-ul pentru acțiuni foarte bizare, foarte ciudate. Situația din vecinătatea noastră, din Ucraina, i se datorează și, sigur, Bruxelles-ul l-a transformat într-un pudel. Era și așa o situație de corupție mare, dar l-a transformat într-un pudel. Deci este o bătălie geopolitică, de fapt, la nivelul întregii Americi și transformată la nivelul întregii planete, manifestîndu-se foarte acut în Europa.
– Iar România a fost prima victimă, dacă vreți, în acest joc. Odată ce a venit administrația Trump, prima mișcare, dacă vă aduceți aminte, a fost preluarea Fed-ului. Ca să dau răspunsul și la dovezi: în momentul în care a fost preluat Fed-ul, eu vă spun clar și precis, totul se știe. Ce a intrat, ce a ieșit, tot circuitul, toate canalele se cunosc. Totul pleacă de la bani. Toată situația și la noi în țară, și în Europa, tot ce se întîmplă la Bruxelles, totul pleacă de la războiul din Ucraina, pentru că știm cîte miliarde au intrat acolo. Vă rog să vedeți, astăzi parcă a apărut sau ieri situația cu asistentul sau cine era în mîna dreaptă. Și după aceea interviul dat lui Tucker de către Iulia Mendel. Foarte interesant.
– Eu pot să transmit sub forma următoare mesajul meu: că sînt niște momente foarte complicate pe care le trăim și mai bine să se întîmple acum desecretizarea ședinței CSAT decît mai tîrziu. Decît mai tîrziu, pentru simplul fapt că nu se mai poate ști ce se întîmpla la vremea respectivă cînd trenul vine. Așa, cel puțin încercăm s-o rezolvăm într-un mod, să spunem, pașnic, dar să spunem îngăduitor, pentru că asta este cea mai puternică armă a creștinului, știți, îngăduința.
– Vedeți, și astăzi partidele politice se luptă pentru supremația lor. Are cineva, vorbește cineva de poporul român, de suferințele prin care trece poporul român, de greaua încercare care este dusă astăzi, de tot ce înseamnă sărăcie dusă aproape la extrem în foarte multe zone? Deci eu sînt interesat, de aia am spus reconciliere națională, vă amintiți? Și după o săptămînă, două, s-a întîmplat ce știm cu toții, pentru că, indiferent dacă nu ne-am înțeles de fiecare dată, este nevoie să ne înțelegem atunci cînd este mai greu țării, poporului român. Eu rămîn alături de poporul român, de cel sărac, de cel obidit, de cel nedreptățit și așa voi rămîne mereu.
– Pe mine mă interesează poporul român. Eu am candidat o dată și am cîștigat alături de poporul român, susținut de poporul român, alături de care rămîn permanent. Ce pot să vă spun însă?
– Ei au încercat să distrugă vieți cu o minciună. Adevărul poate să-i distrugă pe ei. Nu te poți juca cu voința unui popor și cu voința lui Dumnezeu. Dacă crezi că te poți juca, este treaba lor. Evident, eu de aceea vă spun: adevărul nu are nevoie de propagandă. Adevărul pur și simplu există. Lor le-a fost teamă la gîndul că poporul român poate să ceară îngăduință de a exista. El există pur și simplu și pentru asta au anulat alegerile.
– Și mai este ceva. Le este teamă de cei care nu se vînd. Le este foarte mare teamă. Contează o mînă de viteji. Noi este nevoie să-i înțelegem pe toți. Fiecare are limitele lui. Eu, din punctul meu de vedere, v-am spus puțin cînd am început emisiunea: ei își caută stăpînii să le dea dispoziție. Eu îmi caut strămoșii. Este o diferență.
– În familia noastră n-a fost nimeni membru de partid și în facultate am avut destul de multe și chiar pot să spun suferințe, una foarte serioasă, și, în al doilea rînd, că asta a mers pînă în o mie nouă sute optzeci și nouă, nefiind membri de partid pînă atunci, n-am avut niciodată treabă cu niciunul și, din contră, am evitat orice fel de intersecție cu astfel de specimene și în ultimii ani cu atît mai mult.
– Este important să știi cu cine lucrezi în lumea asta ca să poți să-ți faci nu neapărat prieteni, știți, totul este tranzacțional, totul este pe bază de interes. Asta am învățat după șaptesprezece ani de stat în această instituție internațională.
– Eu spun că administrația Trump a schimbat covîrșitor toată situația și, mai mult de atît, aici voiam să ajung, vorbim de multipolaritatea existentă astăzi. Lumea nu mai este unipolară așa cum a fost pînă la administrația Trump. Este multipolară, de fapt tripolară. Vorbim de America, de China și de Rusia. Prin urmare, cel puțin pentru faza asta, că tot a spus, apropo de pozițiile pe care le am și toate s-au adeverit și ce am văzut și ieri, vă spun așa că, mai ales în urma summitului care are loc astăzi între președintele Donald Trump și președintele Xi Jinping al Chinei: unu, deja sînt stabiliți termenii de pace, în strînsă colaborare, evident, cu președintele Putin, iar acești termeni vor fi puși foarte curînd în aplicare la nivel global.
– Deci s-au stabilit deja termenii împreună, într-o colaborare foarte strictă cu președintele Putin, și vor fi puși în aplicare. Doi: cu siguranță că această întîlnire între președintele Trump și președintele Xi oficializează multipolaritatea existentă în lume și am spus acum cîteva săptămîni că va fi evidentă în anul 2028. Trei: o întîlnire între cei trei, de data asta, va avea loc cu siguranță între Trump, Putin și Xi pînă la sfîrșitul acestui an.
– Patru: forțe suprastatale încearcă cu disperare să impună o nouă pandemie stil Covid, asta cu Hantavirusul. Însă tripolaritatea existentă nu va permite să se întîmple ceea ce am trecut toți prin această dramă cu cîțiva ani înainte. Cinci: cu siguranță, în cîteva luni de zile, Europa va trece printr-o criză foarte serioasă energetică, adică o criză energetică de proporții uriașe care va afecta consistent viața oamenilor și situația în țările respective, atîta timp cît nu ești capabil să-ți administrezi bine.
– Și șase este că România astăzi este devorată de forțe extrastatale, este la propriu devorată și, dacă responsabilitatea clasei politice nu va numi un guvern responsabil, care să administreze strict doar pentru poporul român, țara și situația țării noastre, România poate să intre pe un drum ireversibil.
– Am de subliniat următoarele aspecte, că de treizeci și cinci de ani România, la nivel de prim-ministru, nu mă exprim momentan legat de președinți, nu a avut decît un administrator. De ce? Pentru că România începînd cu 1989 a fost capturată, ca să nu zic vîndută, și atunci cei care erau prim-miniștri administrau ceea ce dețineau alții. Sper că am fost foarte clar.
– Cînd o țară trăiește pe datorii și economia este vîndută bucată cu bucată, nu este nevoie să fie cucerită cu armată. Este cumpărată. Vedeți, suveranitatea nu se pierde doar politic, se pierde economic, exact atunci cînd tu nu îți mai poți administra propriile bogății.
– De altfel, patriotismul economic pentru cei care au urechi să audă înseamnă să-ți administrezi singur și să-ți întreții singur economia țării. Și atunci am o precizare importantă. Ce înseamnă țară liberă, ca să fie clar pentru toată lumea, înseamnă să-ți produci, să-ți formezi singur legile pe care le respecți și care te ghidează. Doi, să ai o justiție proprie și independentă.
– Și trei, e foarte simplu. O democrație participativă care înseamnă că te autoadministrezi singur. Astea sînt unu, doi, trei. Ce înseamnă ca o țară să fie liberă? Dacă nu se înțelege acest aspect, tu nu ai cum să administrezi exact ce v-am spus decît proprietatea altora. Și pot să merg puțin mai departe să vă spun ce înseamnă suveranitate economică. Suveranitate economică înseamnă că toate resursele țării tale, toate bunurile strategice devin proprietatea națiunii și sînt controlate democratic.
– Nici în comunism, nici în capitalism poporul nu a fost suveran. Eu cînd am spus de naționalizarea resurselor, am spus că ele intră în proprietatea poporului român care beneficiază de ele prin statul român. Exemplific, pentru a vinde pătrunjel, ardei și roșii în piață, ai nevoie de certificat de producător. Așa este astăzi. Dar cei care avînd energie au nevoie de certificat de producător? Nu, ei trebuie să fie înrolați în grupul băieților deștepți și vînd energie. Din punctul meu de vedere, așa cum am prezentat programul meu și cum ar trebui să fie un program guvernamental, aici trebuie să se oprească lucrurile. Poporul român este proprietarul ei.
– O economie reală înseamnă muncă, resurse și industrie națională. Și al treilea punct, este nevoie să înțelegem că trebuie să ne întoarcem la pămînt și la rostul strămoșesc. Sînt trei puncte importante care înseamnă viziunea. Știți, degeaba ai putere, cum au unii meteoric, și n-ai viziune, este inutil ce ai de pomană.
– Sînt gata oricînd, cum am și demonstrat, să-mi servesc țara, dar nu în orice condiții. Ce pot să spun însă este că apreciez demersul făcut de partidul AUR împreună cu președintele partidului, George Simion, la moțiunea de cenzură. Consider că în mod real George Simion a organizat foarte bine această acțiune de șah-mat împreună cu PSD, împreună cu Partidul Social Democrat și amîndoi într-adevăr au dat dovadă după treizeci și cinci de ani, ambele partide, de primul pas pentru ceea ce înseamnă o reconciliere națională. Felicitări ambelor partide și sigur în mod special lui George Simion.
– Este bine să lăsăm la o parte demagogia și să înțelegem că nu este cazul să mai vorbim permanent de pro-european și de pro-occidental. Cred că a venit vremea să vorbim de pro-român, de tot ce înseamnă românesc, de tot ce înseamnă interes național. Și momentul în care ai acțiuni anti-românești este grav. De aceea l-am felicitat pe George Simion și susțin în continuare pentru că demersul lui împreună cu PSD a oprit două furturi uriașe în această țară.
– Unul, vînzarea obiectivelor strategice. De aia vă spun că totul se știe. Oamenii ăștia cred că sînt într-o zonă de asta virtuală, dacă ei cred că totul merge cum a mers pînă acum. Nu se știe și de o scrisoare adresată Coreei de Sud de către fostul sau actualul guvern care administrează ce administrează ei aici, în care s-a pus pe masă pentru vînzare sau, în ghilimele, spus parteneriat public-privat. Printre alte obiective ale poporului român strategice au fost Nuclearelectrica, cale ferată pe foarte multe tronsoane, cablul subteran Constanța-Istanbul, noul aeroport din zona de sud, județul Giurgiu, numit aeroportul Decebal și altele…
– După aceea programul pe care iarăși l-ați discutat toată media, n-are rost să intru eu în amănunt, dar pot să adaug ceva. Programul supracunoscut SAFE… deci practic dăm, le dăm nemților toată suma înapoi pe care o luăm de o direcționare precisă pe acest Rheinmetall.
– Eu aș putea să sugerez însă patrioților, care cu siguranță există, există peste tot în toate instituțiile țării, există, dar cel puțin serviciilor să dea dovadă de patriotism și să verifice ceea ce eu am spus. Eu le dau un indiciu. Atît este suficient. Cert este un lucru, că toate aceste aspecte au un numitor comun. Banii. Ei degeaba încearcă să ascundă furtul, nu se poate ascunde. Încă o dată spun, este un puzzle prea mare, cu interese prea mari și cu demersuri prea mari din partea celor trei forțe, care s-au instalat și vor arăta hegemonia în anul 2028, adică China, America, Rusia.
– Curajul nu înseamnă neapărat să cucerești lumea, înseamnă să nu-ți vinzi sufletul.
– Pot însă să confirm încă o dată, noi nu am avut prim-ministru în adevăratul sens al cuvîntului, ci am avut doar un administrator al unui stat capturat. E foarte important ce vă spun. Deci reconciliere înseamnă că realizăm, înțelegem ce ni se întîmplă și vă dau o singură propoziție cheie din punct de vedere diplomatic, ținînd cont de situația existentă internațional foarte complicată și situația internă care deja sîntem astăzi la nivel de dezastru economic. Dar în momentul în care se ajunge la junk, gîndiți-vă că eu deja am spus de ce s-a întîmplat ieri cu cîteva săptămîni înainte și am spus de asemenea că la sfîrșitul lunii august, septembrie, de altfel cînd se închide și celebrul PNRR, și România poate să intre în junk, lucrurile stau foarte complicat din punct de vedere al rechinilor sau asasinilor economici care stau și pîndesc această situație.
– De aceea am spus, revin pe o situație de junk a României, că în momentul în care tu doar îți trăiești pe datorie și-ți vinzi bucată cu bucată economia, nu te mai cumpără nimeni, nu te mai cucerește nimeni nicio armată, ci ești cumpărat de-a dreptul.
— Ce înseamnă reconciliere? Înseamnă că toți și în mod special toate instituțiile statului, care astăzi vorbim de instituții ocupate și mai mult de atît, vedeți, toate instituțiile statului sînt plătite de poporul român, dar ele acționează împotriva poporului român. Din ceea ce constatăm noi de treizeci și cinci de ani și în ultimul an și jumătate, se dau ordonanțe sau legi ca statul să aibă drepturi, nu să fie stat de drept. Este o diferență foarte mare. Asta înseamnă că toate instituțiile statului sînt înregimentate împotriva poporului român.
– Reconciliere națională înseamnă pe o situație dată în care nu mai sînt bani. Aceasta este propoziția cheie. Nu mai sînt bani. Este nevoie ca toată lumea să înțeleagă. Eu afirm astăzi public, sînt soluții de salvarea României și de redresarea ei. 100%. Eu pot să vă spun cîteva elemente, am spus deja cîteva anterior, dar în mod practic, politic înseamnă ca lumea să înțeleagă că este momentul să ne dăm mîna, chiar dacă nu s-au înțeles niciodată toate aceste tabere.
– Eu am spus că cei care au semnat această moțiune pot merge mai departe și este o șansă ca poporul român să înțeleagă exact că este un moment absolut crucial din care trebuie să ne dăm mîna, chiar dacă nu ne-am înțeles de fiecare dată. Aceasta este propoziția mea. Încă o dată o spun, să ne dăm mîna, chiar dacă nu ne-am înțeles de fiecare dată.
– Pot să enumăr cel puțin zece obiective precise care ne stau la îndemînă și care pot redresa România. Primul, zestrea națională care trebuie rapid reformată, tot ce înseamnă resurse, bogății naturale care prin naționalizarea lor trebuie să intre în proprietatea poporului român. Doi, înseamnă scutirea fiscală și credit productiv pentru micii producători. Trei, sprijinul economiei locale și a gospodăriei tradiționale. Patru, bănci populare, foarte important, bănci populare pentru credit productiv, pentru producție, pentru micii producători. Este esențial ca economia să plece de pe loc. Cinci, reindustrializarea suverană care este crucială, care s-a zis că aveți un program de prim-ministru… mici și mijlocii, astfel încît să putem demara economia țării.
– Și după aceea învățămînt și cultură, este esențial să înțelegem că avem nevoie de omul moral bazat pe morala creștină, altfel nu se poate. Și să încetăm cu această resursă umană și înțelegem că avem nevoie de omul liber. Apoi avem nevoie de cercetare, inovare. Cred că șapte, vorbim de reforma justiției sau nu? Opt. Nouă este vorba de un program special. Este vorba de un program pentru românii care lucrează în afara granițelor țării și vorbim de aproape nouă milioane, sînt esența renașterii țării și zece înseamnă democrație participativă economică și vreau să mă opresc treizeci de secunde pe acest subiect care tot timpul a fost dat la o parte.
– Democrație participativă înseamnă că toată lumea participă la binele cetății în fiecare zi. Întrebi poporul și ești cu poporul tău în fiecare zi. Nu o dată la patru ani să-i dai zahăr și ulei. Asta a fost o jignire și o umilire. Noi sîntem într-un moment crucial ca țară și asta sper să se înțeleagă.
– Tot ceea ce se întîmplă pe zona aceasta tripolară și în special din partea Americii, pe noi ne afectează, ne interesează și trebuie să fim parte din acest subiect. Eu am să vă spun într-o propoziție ce înseamnă să facem. Noi trebuie să înțelegem ce se întîmplă în spatele culiselor ca țară, să ne retragem pe poziții diplomatice pentru a sta în picioare după. Încă o dată spun, România are nevoie să înțeleagă tot ce se întîmplă în spatele culiselor internaționale, ca să fiu mai precis, să se retragă pe poziții diplomatice pentru a sta în picioare după.
– Măreția noastră ca popor, strălucirea noastră ca popor înseamnă neutralitatea față de orice conflict. Înseamnă neutralitatea față de poziții care nu ne interesează și în care unii nu înțeleg nimic din ceea ce înseamnă faptul că pacea este condiția esențială a apropierii omului de Dumnezeu. Cine face altceva e clar că nu are de-a face cu Dumnezeu.
– Noi trebuie să ne vedem de ce se întîmplă în țara noastră. Eu vorbesc din punct de vedere diplomatic, precis, de înalt nivel. Noi trebuie să înțelegem ce se întîmplă în spatele culiselor. Este foarte greu să înțelegi și să faci, să ne retragem pe poziții diplomatice pentru a sta în picioare după, invocînd pacea de fiecare dată cînd vine vorba despre România. Noi nu avem ce să ne implicăm pe care nu le stăpînim. De ce? Pentru că îți prinzi degetele și-i faci rău țării tale. Noi trebuie să avem grijă de poporul român. Eu sînt interesat ca poporul român să aibă pace, să aibă prosperitate, să fie pace în România, pace în regiune și dincolo de ea. Ăsta este interesul.
– Eu sînt interesat de binele poporului român și vorba aceea, dacă e să parafrazez ce spunea părintele Dumitru Stăniloaie, știți, un popor rămîne viu atunci cînd îi rămîne credința și cei care conduc slujesc adevărul. Deocamdată sîntem cumva la terapie intensivă noi, pe român.
– Voia lui Dumnezeu este soluția genială și mulți nu știu chestia asta, cum au fost și anularea alegerilor. Am spus și repet, anularea alegerilor ne-a făcut un bine, un mare bine.
– Știți, cînd mergi pe stradă, respiri, bei apă, dar nu te interesează nedreptatea, înseamnă că sistemul a învins.
– Cea mai mare daună adusă unei societăți este atunci cînd politicul ocupă un loc nemeritat, în locul celor care muncesc, în locul celor care produc, în locul celor care lucrează cu mîinile lor. Exact, cu alte cuvinte, dau legi cei care n-au lucrat în viața lor nimic. Însă este foarte important de spus că patrioți sînt peste tot. Iar situația României astăzi, vedeți ce s-a întîmplat cu INS, cum l-au taxat, pentru că a spus că inflația are deja două cifre, că sîntem în recesiune economică și că s-a terminat cu consumul.
– Și mai am un punct foarte important: modelul economic neoliberal care s-a preluat în 1990 este complet greșit. El a distrus vestul și este pe cale să distrugă și estul. De aceea este modelul economic pe care l-am propus eu, distributist, modelul economic care este legat strict de resursele tale și în care singura lecție pe care o ai de învățat la economie este să-ți valorifici singur resursele țării tale. Modelul economic neoliberal a distrus această lume.
– Trăim niște momente unice. E bine să ne bucurăm că noi am fost aleși de Dumnezeu să le trăim și în care Dumnezeu ne vrea puternici, nu slabi, ne vrea curajoși, nu lași.
– (Turul doi) se va întîmpla anul acesta.



