Călin Georgescu, despre regimul Bolojan: „Au instaurat sclavia neoliberală, vor un popor român sclavagizat. Nu mai este capitalism, așa cum spun unii, este sclavie neoliberală. Se doreşte umilirea cruntă a poporului român; Au alimentat în mod intenționat haosul și sărăcia pentru a transforma poporul într-un popor slab și îl ține în frică, dependent de tot ce înseamnă politica externă din partea străinilor”

„Justiția, sigur, este reprezentată ca fiind legată la ochi, nu pentru că ar fi orbă, ci pentru că trebuie să vadă principii de drept și nu oameni. În cazul meu, s-au văzut doar oameni, dar sigur că da, este o instanță superioară oricărei ființe umane și anume instanța conștiinței. Așa încât ne vom întâlni cu toții cu ea. În ceea ce privește situația foarte grea din această țară, situația economică în special, am de spus următoarele că, vedeți, în istoria noastră, a României, bărbații de stat au cosntuit poduri, acolo unde, Guvernul actual sapă gropi. Amintesc sau reamintesc Guvernului actual că trăiește din banii poporului. Adică, poporul plătește ca ei să îl îngencheze”, a spus vineri Călin Georgescu, la ieşirea de la Tribunalul Bucureşti, scrie realitatea.net.
„Și ne uităm la date, prețurile la carburanți au crescut enorm și asta vor duce sigur la creșterea alimentelor de bază. Prețurile la hrană, la energie, cresc într-un mod alarmant. Pe fondul în care sau în același timp toate minele s-au închis și ar fi trebuit să fie toate minele deschise pentru că avem nevoie de bogățiile acestui pământ. În același timp, anul trecut, au fost închise peste 200.000 de firme românești. Deci, antreprenorul român este ținta atacurilor acțiunilor globaliste generate prin lacheii de serviciu. Blocul din Rahova, de care știm cu toții, nu a fost nici până la ora aceasta refăcut. Și în plus de atât, această decizie internațională, în sfârșit, pentru firma Pfizer, în care, foarte interesant, i se cere statului român 666.000 de euro, interesantă cifră. Eu spun două lucruri. În primul rând că este o lipsă de responsabilitate la vremea respectivă a celor care au fost în Guvernul României și modul în care au tratat situația, dar al doilea lucru, acest personaj care este astăzi în fruntea guvernului, a umilit crunt poporul român și vreau să atrag atenția așa: aici vorbim de noblețea poporului român. Tu nu ai cum să îngenunchezi și să umilești poporul român spunând imediat că plătești din rate în loc să cauți motivația și al doilea rând, discuți de o țară, nu de o firmă privată. Adică cine este pe primul loc? Firma privată sau țara mea? Cred că se joacă cu vorbele acești indivizi și umilesc poporul român, și este o rușine de neimaginat ceea ce se întâmplă, pentru că situația economică este cruntă în această țară, numai din cauza lor. Au alimentat în mod intenționat haosul și sărăcia pentru a transforma poporul într-un popor slab și îl ține în frică, dependent de tot ce înseamnă politica externă din partea străinilor.  Nu este adevărat așa ceva! Noi putem să ne întreținem singuri atât timp cât ne iubim țara și prima condiție pentru guvernanți ca să știe cel puțin din partea poporului român, alături de care voi rămâne permanent, nu trebuie să știi foarte multe. Nu trebuie să știi economie, nu trebuie să știi politica externă, este o condiție simplă: trebuie să-ți iubești țara. Dacă înțeleg acest lucru, evident că situația se va schimba. Și vedeți, toate aceste situații economice spun foarte multe, spun foarte mult, pentru că ele reprezintă emblema noastră pentru viitor. Nu te poți juca cu asemenea lucruri făcând din țara ta un popor sclavagizat. Pentru că nu mai este capitalism, așa cum spun unii, este sclavie neoliberală. În plus de atât, Europa trăiește niște momente interesante, pentru că a lăsat la o parte energia fiabilă și a preferat ideologia și nu are alte opțiuni, Europa astăzi și în special Uniunea Europeană. Ne mai având alte opțiuni va intra într-un cerc vicios, așa cum a fost lockdown pe situația oricum mizerabilă, că de acolo a pornit totul, situația COVID, așa va fi lockdown pentru energie, pentru că nu au variante și nu există o altă variantă decât să-și revină la intenți mai bune, înțelegând că este o lume întreagă care suferă datorită prostiei unora. Este lupta împotriva adevărului pe care o trăim astăzi cu toții și eu transmit poporului român: să fim statornici în credință, să înțelegem că Dumnezeu este deasupra tuturor și în credința nelimitată, credința nelimitată în Iisus Hristos și în țară ne va duce la biruință”, a spus Georgescu.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare