Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că este nevoie de consens la nivelul partidelor parlamentare asupra modificărilor aduse la legile justiţiei. Tăriceanu a mai spus că trebuie acceptat un ministru tehnocrat la Justiţie.
”Cred că e necesară o discuţie între partidele din Parlament pentru a ajunge la un consens asupra modificărilor. (..)Trebuie să începem cu considerarea necesităţii scoaterii la lumină a tuturor protocoalelor secrete, abrogarea lor şi evident cu tot ce presupune ca consecinţe”, a mai declarat Tăriceanu, susţinând că persoanele care au semnat protocoalele nu mai au credibilitatea necesară să ocupe funcţii de conducere în justiţie, potrivit News.ro
Tăriceanu a subliniat că trebuie acceptată şi ”ideea unui ministru independent politic, un tehnocrat de prestigiu care să asigure conducerea Ministerului Justiţiei”, conform sursei menționate.
Liderul ALDE a mai precizat că are ”un gust relativ amar” în privinţa raportului Comisiei de la Veneţia pe legile justiţiei.