Călin Popescu-Tăriceanu s-a întâlnit cu ambasadorul Palestinei la București

Conform unei informări, azi, 15 februarie a.c., Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului României l-a primit pe E.S. dl Fuad Kokaly, ambasadorul Palestinei la București.

În cadrul dialogului, dl preşedinte Tăriceanu a apreciat stadiul relaţiilor româno-palestiniene, dialogul politic consecvent și dinamic din ultimii ani reprezentând o dovadă a dorinței comune de a extinde cooperarea bilaterală într-o manieră pragmatică. Totodată, a exprimat susținerea țării noatre pentru aprofundarea relațiilor dintre Palestina și UE.

Președintele Senatului a subliniat necesitatea rezolvării juste și de durată a conflictului israeliano-palestinian, prin implementarea „soluției celor două state”, Israel și Palestina, care să coexiste în pace și securitate. În acest sens, țara noastră sprijină reluarea dialogului dintre Israel și Palestina, România fiind gata să contribuie, în cadrul unui demers unitar al UE, la deblocarea și avansarea Procesului de Pace, pentru negocieri directe între cele două părți, care să conducă la un acord definitiv inclusiv în ce privește statutul Ierusalimului.

E.S. dl Fuad Karim Saliba Kokaly, ambasadorul Palestinei la București a exprimat dorința de a diversifica și consolida cooperarea bilaterală cu accent asupra creșterii schimburilor în domeniile economic și educațional. Domnia sa a făcut apel la continuarea sprijinului României pentru Procesul de Pace și pentru o soluție echitabilă în vederea respectării aspirațiilor părților, pe baza rezoluțiilor ONU și a dreptului internațional.

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare