Călin Popescu Tăriceanu va fi audiat în Comisia Juridică

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va fi audiat, marți, începând cu ora 10:00, în Comisia juridică, cu privire la dosarul pentru care DNA a solicitat încuviinţarea urmăririi penale.

Călin Popescu Tăriceanu a avut termen cinci zile în vederea studierii dosarului întocmit de procurorii DNA. După lecturarea unei părţi din dosar, Călin Popescu Tăriceanu a precizat că acesta ‘nu are susţinere în acuzare şi este făcut pentru alte scopuri’.

Comisia juridică a Senatului trebuie să întocmească raportul la solicitarea DNA până pe data de 10 decembrie.

DNA a cerut, pe 7 noiembrie, Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Călin Popescu Tăriceanu.

Procurorii DNA susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

În urmă cu două săptămâni, Biroul permanent al Senatului a repartizat Comisiei juridice solicitarea DNA şi dosarul care îl vizează pe Călin Popescu Tăriceanu. Raportul Comisiei juridice va fi repartizat de Biroul permanent pe ordinea de zi a plenului Parlamentului.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare