Camera de Comerț și Industrie a României și alte asociații patronale: Maxim 15 județe, prin comasare; reorganizarea reprezintă o prioritate

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), alături de mai multe organizații patronale, a semnat o declarație prin care se susține necesitatea, prioritară, „reorganizarea teritorială totală”, informează siteul oficial al CCIR.

Astfel, semnatarii acestui apel susțin necesitatea eliminării mai multor județe și comasarea acestora până se ajunge la un număr de maxim 15, dar și redefinirea noțiunii de comună ca localitate cu cel puțin 5000 de locuitori, scrie r3media.ro.

„Camera de Comerț și Industrie a României a organizat o întâlnire de lucru cu importante organizații patronale și profesionale sectoriale din România. Discuțiile s-au axat pe situația economică actuală, posibilitățile de dezvoltare și de promovare a produselor și serviciilor românești și modalitățile de reducere a cheltuielilor publice.

Astfel, organizațiile semnatare consideră drept prioritară reorganizarea teritorială totală a României prin reducerea numărului de județe la 15, precum și redefinirea noțiunii de comună ca localitate cu cel puțin 5000 de locuitori. Reorganizarea ar trebui să se realizeze pe modelul organizării Curților de Apel, care sunt în număr de 15, respectiv la București, Craiova, Timișoara, Oradea, Cluj, Suceava, Iași, Galați, Constanța, Ploiești, Pitești, Alba-Iulia, Târgu Mureș, Bacău, Brașov. Se poate prelua acest model și în cazul județelor, mai ales că în Constituția României nu se vorbește de un anumit număr de județe. Evident, acest lucru trebuie să fie asumat de către decidenți, fiind, totodată, și un act de curaj politic, în urma unei dezbateri consistente și transparente privind economiile ce se pot face astfel la bugetul public, bani ce pot fi reinvestiți în economia românească”, se arată în comunicat.

Pe lângă CCIR, mai semnează și Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase ROMPAN, Federația Patronală din Industria Materialelor de Construcții din România PATROMAT, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România LAPAR, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România ANAT, Federația Operatorilor Români de Transport FORT, Organizația Națională Interprofesională Vitivinicolă ONIV și Asociația Brokerilor din România.

Pe lângă argumentul reducerii cheltuielilor bugetare – care este discutabil – nu este clar de ce CCIR și organizațiile patronale aduc în discuție reorganizarea teritorial administrativă acum.

O astfel de reorganizare teritorial-administrativă a fost operată de regimul comunist în anii 50, după model sovietic: județele au fost comasate și eventual desființate, în locul apărând „regiunile”.

Nicolae Ceaușescu a decis revenirea la forma tradițională de organizare a teritoriului, județele, în 1968.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare