Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care extinde interdicţia de a fi ales în funcţii publice persoanelor condamnate pentru viol, pornografie infantilă, pedofilie, proxenetism sau corupţie

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, două iniţiative legislative care prevăd interdicţia de a candida şi a fi alese în funcţiile de senator, deputat, respectiv de primar, preşedinte al Consiliului judeţean, consilier judeţean, consilier local pentru persoanele care au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea.

S-au înregistrat 250 de voturi „pentru” şi unul „împotrivă”.

Proiectele modifică Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.

„Nu au dreptul de a depune candidaturi şi nu pot fi alese persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute la articolul 37 din Constituţia României pentru a fi alese şi persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia post condamnatorie sau dezincriminarea”, prevede textul adoptat la cele două proiecte.

Deputatul USR Diana Stoica a subliniat că prin iniţiativele legislative este interzisă candidatura şi dreptul de a ocupa funcţii publice pentru oamenii care au fost condamnaţi penal, iar adoptarea actului normativ este „o victorie pentru copiii din România”.

„Proiectul a început iniţial din dorinţa de a proteja copiii. Am văzut cu toţii cum anul trecut un primar care a întreţinut relaţii sexuale cu o faţă de 13 ani vreme de trei ani a fost reales într-o funcţie. (…) Cu tristeţe spun că, după ce trece această lege, suntem singurul partid care nu trebuie să dea oameni afară. Avem deputaţi care au abuzat copii, avem primari care au abuzat de copii şi totuşi ei în continuare, dacă nu va trece această lege, vor putea ocupa funcţii publice şi să fie aleşi în fruntea comunităţilor şi a ţării”, a afirmat Stoica.

Potrivit deputatului Cătălin Teniţă (REPER), în urma adoptării proiectelor, a devenit adevărată sintagma „fără penali pe buletinul de vot”.

„Din păcate, suntem o ţară în care copii sunt abuzaţi mai mult decât în alte ţări. Din păcate, cifrele arată că un copil din cinci are risc de abuz până când ajunge la 18 ani. (…) Este foarte important să înţelegem un lucru: nu avem nevoie de aleşi locali sau aleşi în Parlament care să fi abuzat de copii, nu avem oameni de corupţi, avem nevoie de oameni integri”, a transmis Teniţă.

Grupul AUR are toleranţă zero faţă de penali, faţă de pedofili, indiferent dacă ocupă funcţii publice sau nu, a spus, la rândul său, deputatul Alin Coleşa.

„Aş vrea să accentuez următorul lucru: această iniţiativă legislativă este una într-un fel formală. Ea nu tratează cauzele pentru care avem o asemenea statistică, un asemenea risc al copiilor de a fi abuzaţi sexual, noi trebuie să tratăm sistemic problema, să mergem la cauze şi să vedem că una dintre cauze este tocmai sexualizarea agresivă a copiilor”, a adăugat Coleşa.

Deputatul PNL Raluca Turcan a amintit că a iniţiat urmă cu cinci ani proiectul privind interdicţia candidaturii în funcţiile de parlamentar pentru persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupţie săvârşite cu intenţie.

„Au trecut ceva ani de atunci. Vă daţi seama câte tertipuri parlamentare s-au folosit pentru ca această iniţiativă să nu devină realitate. (…) Corupţia sărăceşte, corupţia îi face pe tinerii şi oamenii merituoşi să părăsească această ţară. Corupţia îi face oamenii cinstiţi, pe oamenii integri să fie dezamăgiţi de tot ceea ce înseamnă decizie în România. Textul acesta a fost preluat şi de colegii din USR şi se aplică şi la nivelul administraţiei publice locale. Deci, per ansamblu, cred că astăzi s-a făcut un pas mare înainte pentru ca în instituţii cheie să acceadă oameni integri”, a spus Turcan.

Camera Deputaţilor este for decizional în privinţa acestor proiecte.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare