Camera Deputaților, convocată în sesiune extraordinară pentru ratificarea aderării Finlandei și Suediei la NATO

Camera Deputaţilor a fost convocată, miercuri, la ora 9,30, în sesiune extraordinară pentru adoptarea proiectului de lege privind ratificarea Protocoalelor de aderare a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord.

Decizia a fost luată de Biroul permanent, reunit marţi în şedinţă online.

Comisiile parlamentare de specialitate vor întocmi marţi raportul asupra proiectului.

Şedinţa Camerei Deputaţilor va fi în format hibrid – cu prezenţă fizică şi online.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a protocoalelor de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei.

Guvernul a aprobat, miercurea trecută, proiectul de lege privind ratificarea protocoalelor de aderare la NATO a Finlandei şi Suediei, semnate pe 5 iulie la Bruxelles.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare