Cameră – Dumitru Coarnă, înlocuit de la Comisia pentru apărare: PSD a înţeles să mă sancţioneze

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, solicitarea grupului parlamentar al PSD de a-l transfera pe deputatul social-democrat Dumitru Coarnă de la Comisia pentru apărare la Comisia pentru egalitate de şanse, Coarnă susţinând că PSD l-a sancţionat pentru poziţiile sale publice, printre care aceea că a votat în favoarea moţiunii simple pe energie.

‘Eu văd acest vot ca un pas înainte, trec de la o comisie prezidată de Pavel Popescu (PNL) la o comisie prezidată de Dan Tanasă (AUR). Nu am nimic cu nimeni personal. Eu vorbesc despre principii. Am constatat că în momentul în care ai capacitatea şi curajul să gândeşti singur, eşti sancţionat. PSD a înţeles să mă sancţioneze pe mine pentru trei atitudini pe care le-am desfăşurat public. Am semnat contestaţia la CCR privind OUG 6 cu introducerea SRI în Codul penal şi de procedură penală – total neconstituţional. Nu poţi să fi anchetat de organe de urmărire penală militare şi informaţiile pe care le folosesc aceşti oameni sunt în sensul de a şantaja. (…) Eu am votat în conformitate cu Constituţia (…), în consecinţă aşa cum mi-a cerut electoratul din judeţul Călăraşi, pentru că era simplă povestea: era vorba despre o moţiune simplă a USR. Am votat-o pentru că avea fond, nu mă interesează că a depus-o USR’, a spus Dumitru Coarnă.

Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a criticat înlocuirea lui Dumitru Coarnă de la Comisia pentru apărare.

‘Scoateţi profesioniştii din Comisia pentru apărare şi lăsaţi caricaturile’, a afirmat Simion, referindu-se la preşedintele comisiei, Pavel Popescu.

Deputatul PNL Pavel Popescu a declarat că va cere sancţionarea lui George Simion.

‘Domnule Coarnă, pot să vă spun că ne va lipsi expertiza dumneavoastră şi nu suntem responsabili de deciziile partidului din care faceţi parte. (…) Vreau să atrag atenţia asupra modului în care se desfăşoară şedinţele de plen. Este absolut inacceptabil ca un lider al unui partid din Parlamentul României să se comporte ca un separatist din regiunile Doneţk şi Lugansk. Este inacceptabil ca un coleg să vină în fiecare zi de 20, 30 de ori la acest microfon şi să-şi jignească colegii, să-i îmbrâncească. Fac un apel la toţi colegii să ia atitudine cu privire la acest separatist, pe care sper ca în următorul mandat electoratul să nu-l mai voteze. Vă anunţ că vom face din nou din grupul PNL o sesizare către Birou şi Comisia juridică cu privire la colegul de la AUR. Este inacceptabil’, a transmis Popescu.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare