Cameră – moţiune/Stelian Ion: Cred că Liviu Dragnea este invidios pe ‘performanţa’ celor de la putere

Deputatul USR Stelian Ion l-a criticat luni, în plenul Camerei, pe ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, susţinând că acesta a împrumutat ‘retorica lui Liviu Dragnea’.

‘Vanitatea este un păcat foarte mare. Am văzut un ministru foarte vanitos astăzi, care a venit aici şi s-a zbârlit mult mai tare de la acest microfon decât a făcut-o în vremea 2017 – 2018, când erau călcate în picioare Legile justiţiei, erau făcute praf. Nu l-am văzut aşa vehement atunci. A împrumutat domnul ministru şi retorica lui Liviu Dragnea, a folosit cuvântul ‘nimic’, ‘n-aţi făcut nimic’, ‘sunteţi nimic’, ‘sunteţi nişte crizatori’. Păi nimicul acela, cel care era atât de arogant, îi făcea pe oameni ca fiind nimeni şi nimic, ştim foarte bine ce a ajuns şi ce s-a întâmplat cu el. A ieşit pe uşa din dos a politicii, exact ca cei pe care îi numea într-un anumit fel’, a declarat Stelian Ion, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple iniţiate de USR împotriva ministrului Justiţiei.

Stelian Ion a spus că ‘nu prin bunăvoinţa’ preşedintelui Klaus Iohannis a intrat USR, în 2020, la guvernare ‘pas cu pas’.

‘Nu ‘înălţimea sa’ ne-a oferit această oportunitate, ci votul oamenilor. În baza votului lor am ajuns atunci la guvernare, pentru că era mult prea mult, chiar şi pentru Klaus Iohannis, să schimbe la 180 de grade ceea ce primise la rândul său ca vot din partea oamenilor, să schimbe pe refacerea USL 2.0. Nu putea s-o facă rapid, a făcut-o ulterior. Este foarte clar ce s-a întâmplat în perioada aceasta: Liviu Dragnea şi Florin Iordache au reuşit să înfiinţeze SIIJ în aproximativ un an şi jumătate, Klaus Iohannis şi Cătălin Predoiu au reuşit să înfiinţeze SIIJ în aproximativ o lună şi jumătate. Cred că, într-adevăr, Liviu Dragnea este invidios pe performanţa celor de la putere de azi. A învăţat Cătălin Predoiu cum să bage pe repede înainte, cu şenilele, un proiect de lege fără să facă dezbateri suficiente’, a susţinut deputatul USR.

Potrivit acestuia, ‘politicienii, cei vechi mai ales, au refăcut USL şi şi-au dat mâna unii cu alţii, pentru că sunt miliarde de euro de tocat, la dispoziţie, din PNRR, din PNDL’.

‘E foarte clar că, la umbra a ceea ce se întâmplă în ţară, (…), profitând tocmai de această atmosferă în care oamenii nu mai au putere, aţi împins mai departe acest proiect, fără să ţineţi cont de semnalele primite din partea Comisiei Europene, de semnalele primite deja din partea Comisiei de la Veneţia, prin draftul de aviz’, a adăugat Stelian Ion.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare