Cameră – Pambuccian: E o creştere a agresivităţii în Parlament fără precedent; violenţa trebuie oprită prin mijloace democratice

Liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a făcut un apel, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, pentru stoparea oricărei forme de violenţă şi a anunţat că va vota modificările la regulamentul Camerei aduse de comisia de resort.

‘Vorbim de o creştere a agresivităţii în Parlament fără precedent. Ea a început din legislatura trecută şi se agravează în mod constant, ducând probabil spre lucruri care pot fi catalogate ca un risc major la adresa democraţiei. Sigur că toată povestea asta îşi are rădăcinile într-o discreditare a Parlamentului, făcută în mod consecvent de către penultimul preşedinte al României, prin toate încercările acelea de a găsi, în momente foarte dificile – e adevărat – economic pentru România, un ţap ispăşitor în Parlament’, a declarat Varujan Pambuccian în timpul dezbaterilor la proiectul de hotărâre privind modificarea şi completarea regulamentului Camerei Deputaţilor.

El a adăugat că Parlamentul este un loc în care se confruntă idei, dar nu injurii, pumni şi, în ultimul timp, reacţii foarte agresive.

‘Nu ştiu dacă vreo măsură de ordin administrativ, cum este o măsură care ţine de regulament, va rezolva această problemă, dar cel puţin va exprima un dezacord al unui număr suficient de mare, ca lucrul ăsta să exprime o voinţă de a rezolva această problemă. Altfel, trăim o perioadă extrem de agresivă pe toată planeta, care poate să ducă la instaurarea de dictaturi, care poate să ne aducă aminte de anii ’30, şi căreia îi poate pica victimă şi România. Amintiţi-vă cum a fost atunci, uitaţi-vă în jur, şi o să vedeţi foarte multe tipare similare. Din păcate, atunci, acel val uriaş de populism a dus la distrugerea unor ţări, la discreditarea unor naţiuni, care au reuşit foarte greu după aceea să-şi spele obrazul, (…) şi la un număr extraordinar de mare de victime. Lucrurile aşa încep. (…) Trebuie să votăm această modificare, trebuie să ne exprimăm dezacordul faţă de orice formă de violenţă şi trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă, folosind, din păcate, mijloace slabe, cum sunt cele ale democraţiei în faţa violenţei, pentru a încerca să o oprim’, a concluzionat liderul grupului minorităţilor naţionale.

Comisia pentru regulament s-a întrunit miercuri dimineaţă pentru raportul privind propunerile de modificare a regulamentului Camerei, în urma incidentului în care ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost agresat în plen de deputatul AUR George Simion.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare