Campania naţională anti-COVID/ Platforma pentru raportarea reacţiilor adverse post-imunizare este funcţională

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 anunţă că platforma pentru raportarea reacţiilor adverse suspectate post-imunizare este funcţională. ‘Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România pune la dispoziţia pacienţilor şi a profesioniştilor din domeniul sănătăţii noile fişe de raportare a reacţiilor adverse suspectate post-imunizare la vaccinurile împotriva COVID-19’, informează luni Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19. Fişa de raportare poate fi accesată pe site-ul anm.ro, în secţiunea – VACCINARE COVID-19 (https://www.anm.ro/medicamente-de-uz-uman/farmacovigilenta/raportarea-reactiilor-adverse-in-context-covid-19/). Modalitatea de raportare poate fi făcută atât online, cât şi prin modalităţile clasice de raportare – completarea fişei de reacţii adverse şi transmiterea acesteia către Direcţia Farmacovigilenţă şi Managementul Riscului, precizează sursa citată.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare