Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă o campanie mobilă de donare de sânge, în zilele de 29 decembrie şi 4 decembrie. Cei care doresc pot dona chiar în sediul ministerului şi, dacă sunt interesaţi, pot investi în titluri de stat, având cea mai avantajoasă dobândă.
”Donezi sânge la MF, pleci cu cea mai bună dobândă Fidelis! O nouă ediţie de titluri de stat Fidelis este în desfăşurare, cu aceleaşi condiţii avantajoase atât pentru lei, cât şi pentru euro. În plus, a devenit deja tradiţie că prin campania «România are sânge de rocker, acum şi de investitor» dăm cea mai mare dobândă donatorilor.
În acest sens, mâine, 29 noiembrie, şi luni, 4 decembrie, orice persoană care vrea să salveze o viaţă poate să vină la Ministerul Finanţelor să doneze sânge”, a transmis, marţi seară, ministrul Finanţelor.
Boloş anunţă că o caravană mobilă va fi organizată în incinta instituţiei, între orele 08.30 – 13.30.
”Veţi fi întâmpinaţi de colegii mei, gata să vă îndrume cu informaţii despre donare, dar şi despre procedura simplă de investire”, a mai transmis ministrul.
Acesta explică avantajele programului Fidelis.
”De ce Fidelis? Pentru că siguranţa capitalului investit, faptul că titlurile de stat sunt garantate integral de către stat atât din punct de vedere al capitalului, cât şi al dobânzii aferente, îl face atractiv şi pentru pasionaţii de investiţii, dar şi pentru cei care încă la început de drum. Dovadă că s-au investit din 2020 până acum peste 22 miliarde lei în acest instrument”, afirmă Marcel Boloş.
Acesta s-a referit şi la pachetul special pentru donatori, ”pentru ca fiecare picătură de sânge să devină o monedă de solidaritate, iar titlurile de stat să fie adevărate simboluri ale generozităţii colective”.