Inspectoratul General pentru Imigrări a anunțat, vineri, că urmează să desfășoare o campanie națională de informare despre condițiile în care străinii pot lucra legal în România, precum și despre drepturile și obligațiile lor, dar și ale angajatorilor.
Potrivit unui comunicat al IGI, transmis AGERPRES, în perioada 31 martie – 4 aprilie, Inspectoratul General pentru Imigrări, în parteneriat cu inspectoratele teritoriale de muncă, desfășoară o campanie națională de informare adresată angajatorilor care au angajați străini și străinilor care vor să muncească în România.
‘Scopul acestei inițiative este de a oferi informații esențiale despre condițiile în care străinii pot lucra legal în România, precum și despre drepturile și obligațiile lor, dar și ale angajatorilor. Activitățile vor avea loc la nivel național, iar specialiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări și ai inspectoratelor teritoriale de muncă vor fi prezenți la întâlniri pentru a răspunde întrebărilor și pentru a clarifica orice nelămuriri’, se precizează în comunicat.
Prin această campanie, IGI dorește să sprijine atât angajatorii, cât și străinii, oferindu-le toate informațiile necesare pentru un mediu de muncă sigur și corect.
Sursa: AGERPRES