Cancelarul german Olaf Scholz a reiterat că NATO nu va participa la războiul din Ucraina, în urma invaziei militare lansate de Rusia în 24 februarie, relatează vineri DPA, scrie Agerpres.
”Aceasta ar duce la o escaladare dramatică a acestei situaţii dificile în Ucraina, ceea ce ar aduce mare pericole”, a declarat Scholz pentru postul de televiziune ZDF.
”Iată de ce nu ar fi o politică responsabilă să facem asta acum”, a spus şeful executivului german, care a subliniat că trebuie prevenită o confruntare directă între NATO şi Rusia.
”De aceea nu va exista acum nicio decizie care va conduce la implicarea militară a statelor NATO în această confruntare”, a precizat Olaf Scholz.
El a subliniat că pentru dezescaladarea situaţiei din Ucraina este nevoie de o încetare a focului şi de negocieri suplimentare privind o retragere a forţelor ruse de pe teritoriul ucrainean.
În opinia sa, într-o primă etapă sancţiunile convenite contra Rusiei şi-au făcut simţite consecinţele.
”Ceea ce se întâmplă chiar acum este un război împotriva poporului ucrainean”, a adăugat el.
De asemenea, cancelarul german a spus că nu crede că o schimbare de regim în Rusia ar rezolva problemele din regiune întrucât democraţia este ceva care trebuie să vină de la oameni.
”Nu există un buton pe care poţi apăsa pentru a soluţiona toate problemele. Singura cale este de a încerca cu persistenţă să creăm un cadru pentru negocieri şi de a găsi un consens”, a încheiat el.