Cancelarul Karl Nehammer vrea ca Austria să devină prima ţară europeană în care vaccinarea anticovid să fie obligatorie

Cancelarul Karl Nehammer a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că Austria va deveni la începutul lunii februarie prima ţară europeană în care vaccinarea împotriva coronavirusului este obligatorie, cei care nu se conformează urmând să fie amendaţi, informează AFP.

“După cum am prevăzut, la începutul lunii februarie vaccinarea va fi obligatorie pentru adulţi”, a spus Nehammer, scrie news.ro.

Toată săptămâna, în Austria au avut loc dezbateri aprinse cu privire la acest proiect care divizează profund societatea austriacă, în contextul în care aproximativ 71,5 la sută din populaţie este vacicnată cu schemă completă.

“Este un proiect sensibil, dar în conformitate cu Constituţia” şi are nevoie de o faţă de adaptare în care cei care se opun acum să poată să se vaccineze până la jumătatea lunii martie, a explicat cancelarul.

Sâmbătă, la Viena au manifestat 27.000 de oameni împotriva controversatei măsuri.

“După intrarea în vigoare a obligativităţii, se vor face controale şi nevaccinarea va reprezenta un delict care poate fi sancţionat cu o amendă de 600 până la 3.600 de euro”, a declarat Nehammer.

De această nouă măsură sunt vizaţi doar adulţii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare