Candidatură surpriză la parlamentare: Ce fost ministru vrea să fie deputat în Comisia de apărare

Preşedintele Uniunii Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul”, Gabriel Oprea, care candidează independent la Camera Deputaţilor, a prezentat duminică, într-o conferinţă de presă, obiectivele sale, precizând că dorește să facă parte din Comisia de apărare a forului legislativ.

„Susţinut de Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul” – asociaţie care apără drepturile angajaţilor şi rezerviştilor din sistemul de securitate naţională, fostul ministru de interne şi al apărării naţionale, Gabriel Oprea i-a asigurat pe camarazii săi că principalul său obiectiv în viitorul mandat este reabilitarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat. Cu o redutabilă experienţă parlamentară – două mandate de deputat şi unul senator- şi fost prefect al Capitalei, generalul Gabriel Oprea a făcut apel la unitate în acest moment de cumpănă pentru România, când militarii şi poliţiştii, alături de cadrele medicale, se află în linia întâi pentru a câştiga lupta cu pandemia. Fostul vicepremier a făcut apel şi la bucureştenii care sunt patrioţi să fie solidari şi să pună mai presus de interesul personal, pe cel naţional„, a precizat un comunicat de presă al Uniunii.

„Pentru ca siguranţa naţională a României să fie asigurată, pentru ca poliţiştii şi militarii să aibă mintea limpede şi să se ocupe de securitatea naţională, de siguranţa noastră, trebuie ca ei să fie dotaţi şi să aibă drepturile la zi. Securitatea costă, acest lucru poate fi asigurat doar prin Guvern şi Parlamentul Românie; în Parlament – în Comisia de Apărare. De aceea, eu vreau să merg acolo, să îi sprijin, mai ales într-o perioadă complicată, în perioada acestei pandemii, când şi militarii şi poliţiştii sunt în primele rânduri, ca de obicei, în astfel de situaţii„, a delcarat Gabriela Oprea, potrivit comunicatului citat.

El a adăugat că așteaptă încrederea românilor, a bucureştenilor.

„Cred că am experienţa, diplomaţia, puterea de convingere şi autoritatea necesare pentru a strânge în jurul meu militarii şi poliţiştii, tot ceea ce înseamnă siguranţă naţională, ceea ce însumează aproximativ 500.000 de oameni. Sunt 300.000 activi şi aproximativ 200.000 în rezervă”, a explicat Gabriel Oprea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare