Capacitatea de trafic a tirurilor la intrarea în ţară prin PTF Giurgiu-Ruse a fost dublată

Şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu, Ionel Tîrsînoagă, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că a fost dublată capacitatea punctului de lucru la intrarea în România prin vama Giurgiu-Ruse, după finalizarea unui proiect al Poliţiei de Frontieră care a vizat amenajarea a şase artere de circulaţie pentru tiruri în loc de trei câte funcţionau până acum. ‘Pe parcursul anului trecut Poliţia de Frontieră a iniţiat şi desfăşurat un proiect pentru creşterea capacităţii punctului de frontieră în vederea decongestionării traficului la frontieră şi acesta a constat în amenajarea a şase artere de circulaţie la intrarea în ţară pentru tiruri, în loc de trei câte funcţionau înainte. Astfel, putem spune că s-a dublat capacitatea de trafic în punctul de frontieră. Proiectul, în valoare de aproximativ un milion de lei, s-a derulat pe parcursul anului 2020 cu sprijinul Companiei Naţionale de Drumuri, care a betonat arterele de circulaţie şi al Primăriei municipiului Giurgiu, care a asigurat ecologizarea zonei’, a declarat Ionel Tîrsînoagă. El spune că acum urmează să crească şi capacitatea de cântărire a tirurilor care intră în România prin adăugarea unui nou cântar pe lângă cele două existente. ‘Astăzi a trecut primul camion prin noul punct de lucru şi deja am observat cum, pe parcursul zilei, timpul de aşteptare pentru camioanele care intră în ţară s-a redus de la 30 de minute la zece minute’, a completat Ionel Tîrsînoagă. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Irinel Scrioşteanu, directorul DRDP Bucureşti, Cătălin Şomode, prefectul judeţului Giurgiu, Aneta Matei, preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, senatorul PNL Toma Petcu şi deputatul PNL Alexandru Andrei au participat, vineri, la evenimentul de inaugurare a noului punct de lucru din PTF Giurgiu. ‘Prin eforturile comune ale instituţiilor implicate, MAI prin ITPF Giurgiu, MTI prin DRDP Bucureşti, Prefectura, CJ şi Primăria municipiului Giurgiu, precum şi prin eforturile noastre, din funcţia deţinută de preşedinte al Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Senat, respectiv Vicepreşedinte al Comisiei similare din Camera Deputaţilor, împreună cu Alexandru Andrei, am reuşit să deschidem acest terminal pentru intrare camioane, menit a fluidiza traficul şi timpii de aşteptare la vamă pentru cei care vor să intre în România cu produse. Este un pas important pentru tranzitul de marfă şi, în general, pentru economia ţării noastre, cel puţin pe zona aceasta, a mărfurilor. Îmi exprim speranţa de a nu mai vedea cozi interminabile şi timpi lungi de aşteptare la vama Giurgiu. Urez succes tuturor celor care vor lucra aici şi sper ca astfel de evenimente constructive să aibă loc în continuare, aici, la Giurgiu şi peste tot în ţară!’, afirmă senatorul Toma Petcu, într-o postare pe Facebook. La eveniment a fost prezent şi şeful Direcţiei Poliţiei de Frontieră Ruse. Conducerea ITPF Giurgiu spune că un proiect similar va continua în acest an şi pentru creşterea capacităţii de lucru în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, pe sensul de ieşire din România, în vederea decongestionării traficului. AGERPRES / (AS – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare