Capcanele amânării ratelor la bancă pe fondul crizei de coronavirus

Criza de coronavirus a afectat foarte mulți români și a dus la concedierea sau intrarea în somaj tehnic a sute de mii persoane. Guvernul Orban a adoptat o ordonanță de urgență, la sfârșitul lunii martie, care prevede posibilitatea amânării ratelor la bancă până la o perioadă de 9 luni.

Astfel, pâna la jumătatea lunii mai, românii pot depune la bancă solicitare pentru amânarea ratelor, cu condiția ca persoanele care solicită acest lucru să nu aibă restanțe.

Această măsură este acordată ”exclusiv debitorilor ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia COVID-19”.

Pentru a beneficia de această ordonanță, persoanele doritoare pot face o solicitare prin telefon sau prin e-mail. Astfel, se poate opta pentru suspendarea ratelor pentru o perioadă cuprinsă între o lună și nouă luni, iar instituția bancară analizează solicitarea și o aprobă în condițiile prevăzute de normele de aplicare, scrie b1.ro

Însă, în afară de creditele ipotecare, dobânda se capitalizează la soldul creditului, pentru perioada de suspendare, iar suma se plătește eșalonat. Adică, orice credit care nu este ipotecar adună dobândă, pentru perioada în care este suspendat.

Pe de altă parte, în cazul creditelor ipotecare contractate de persoane fizice nu se mai adaugă dobândă la dobândă.

  • Mai precis, potrivit OUG, „dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit și reprezintă o creanță distinctă și independentă, creanță la care dobânda este 0%”.

Cu toate acestea, scadența ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020.

Modificarea clauzelor contractuale la creditele ipotecare se realizează fără costuri suplimentare, prin notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului și graficul de rambursare a dobânzilor eșalonate, transmisă de creditor debitorului în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.

Sursa: b1.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare