Carantină totală în Austria; Se închid școli, magazine, se impun interdicții de circulație

Austria va intra într-o nouă perioadă de carantină începând de marţi, 17 noiembrie, şi până pe 6 decembrie inclusiv, a anunţat cancelarul Sebastian Kurz, care a precizat că Guvernul va închide şcolile, magazinele şi prestările de servicii şi va impune o interdicţie de circulaţie.

O a doua carantină este singurul instrument cunoscut care funcţionează. Este singurul mod în care putem salva Crăciunul”, a spus cancelarul conservator într-o conferinţă de presă, potrivit Agenției DPA, citată de realitatea.net.

Pe 3 noiembrie, guvernul austriac a decis închiderea restaurantelor, barurilor, teatrelor, sălilor de concerte, precum şi a universităţilor şi colegiilor pentru elevii de peste 15 ani, precum şi o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii.

Cu toate acestea, măsurile nu au produs rezultatele scontate, iar infecţiile au continuat să crească la un nou maxim de aproximativ 9.600 de cazuri vineri, cu peste 4.000 de persoane spitalizate, dintre care aproximativ 560 în terapie intensivă. Alte 7.000 s-au înregistrat sâmbătă, comparativ cu doar 1.000 la începutul lunii octombrie.

Media săptămânii trecute a fost de aproximativ 7.000 de infecţii pe zi, cu o incidenţă de 550 de cazuri la 100.000 de locuitori, adică de 11 ori mai mare decât valoarea dorită, în timp ce 77% din infecţii nu mai pot fi urmărite, relatează EFE.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare