Măsuri fără precedent in Italia. Toată Italia intră în carantină. Premierul italian Giuseppe Conte a declarat într-o conferință de presă că ”nu mai este timp”, scrie newsbucuresti.ro
- Italia își închide complet granițele timp de aproape o lună, după ce bilanțul deceselor a urcat dramatic, iar țara a devenit al doilea focar din lume privind epidemia de COVID-19, după China.
Toți cetățenii sunt rugați de autorități să stea acasă.
Toată Italia devine zonă protejată, a anunțat premierul țării, Giuseppe Conte. Deplasările vor fi restrânse și vor fi adoptate în întreaga țară măsurile luate de duminică în Lombardia și alte 14 provincii care reprezentau până acum „zona roșie”.
Deplasările vor fi interzise, cu excepția unor „motive de muncă importante” sau „probleme grave familiale sau sanitare”, a anunțat Conte, într-o conferință. În plus, vor fi interzise nunți, botezuri și orice alte ceremonii.
În ultimele 24 de ore, au murit 97 de persoane în Italia, din cauza noului coronavirus. Bilanțul negru al deceselor din Italia se ridică la 463.