Un bărbat în vârstă de 56 de ani a murit marţi după de a căzut în râul Bârzava, corpul acestuia fiind observat în apă în zona unui complex comercial din municipiul Reşiţa, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin. Incidentul a fost anunţat pe numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului au intervenit, de urgenţă, pompierii militari din Reşiţa, alături de echipe de prim-ajutor de la SMURD şi Ambulanţă. Bărbatul a fost scos din apă şi s-a încercat resuscitarea acestuia, însă fără niciun rezultat, fiind declarat decesul. Deocamdată, nu se cunosc împrejurările şi locul în care victima a căzut în apă, cauzele decesului urmând să fie cercetate de instituţiile abilitate în acest sens, a precizat ISU Caraş-Severin.
Sursa: PRESSONLINE