Cărbunaru: Guvernul a aprobat sumele necesare pentru plata celor aproximativ 20.000 de recenzori implicaţi în realizarea recensământului populaţiei

Guvernul a aprobat sumele necesare pentru plata celor aproximativ 20.000 de recenzori implicaţi în realizarea recensământului populaţiei şi locuinţelor realizat în România, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Acesta afirmă că, potrivit primelor evaluări, s-a făcut o economie de cel puţin 30 de milioane de lei faţă de fondurile estimate iniţial.

„Guvernul a adoptat astăzi hotărârea prin care sunt repartizate sumele necesare pentru a plăti cei aproximativ 20.000 de cetăţeni care s-au implicat în realizarea recensământului populaţiei şi locuinţelor. Potrivit primelor evaluări, este vorba de o economie de cel puţin 30 de milioane de lei faţă de fondurile estimate iniţial, această sumă urmând să fie distribuită celor care au contribuit şi merită mulţumiri în acest sens pentru realizarea recensământului populaţiei şi locuinţelor”, a declarat Cărbunaru, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Sursa: AGERPRES

 

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare