Care este adevăratul motiv pentru care s-a retras Sorina Pintea din viaţa publică

Fostul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, a dezvăluit luni seara de ce s-a retras din viaţa publică: a primit un diagnostic grav, de boală autoimună.

“Viața este imprevizibilă! Imediat după instalarea mea la Ministerul Sănătății, mai exact pe data de 5 martie 2018, din cauza lipsei imunoglobulinelor, am activat Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. În ultima parte a mandatului am început să mă simt din ce în ce mai rău, dar am crezut că această stare se datorează oboselii. În data de 5 noiembrie 2019 am primit un diagnostic de boală gravă autoimună, urmând imediat tratamentul specific, printre care și cel cu imunoglobuline”, a detaliat Sorina Pintea pe Facebook.

Fostul ministru a arătat că are încredere în sistemul medical din România, așa că a ales să se trateze la noi în țară, într-un spital de stat.

“În momentul de față boala este în remisie, efectele tratamentului cu cortizon încă sunt vizibile, dar am considerat că este de datoria mea să aduc explicații pentru dispariția din spațiul public. Vreau să știți că de acum voi fi din nou prezentă pentru că boala nu m-a ținut departe de voi, doar că am comunicat mai puțin”, a mai spus Sorina Pintea.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare