Care este „patrulaterul negru” din Uniunea Europeană în vizunea unui fost ministru de externe

Fostul premier Adrian Năstase, fost ministru de externe, consideră că după alegerile europene din 26 mai s-a format „un patrulater negru” al Uniunii Europene – un nucleu de conducere care distribuie posturile de conducere la nivel european.

„Seniorii” îşi amintesc semnificaţia „patrulaterului negru” din perioada 1992-1996. Iată că şi la nivelul Uniunii Europene se formează un nucleu de conducere – Germania, Franţa, Italia, Spania – care îşi distribuie, în noul mandat, posturile de conducere la nivelul Uniunii, fără să mai ţină seama de „Noua Europa” – Europa centrală şi de Est. Este vorba de modelul anunţat, al cercurilor concentrice şi, în mod evident, de o alterare a principiilor şi valorilor europene.

Europa, fără Marea Britanie, devine o ogradă pentru „dulăi”, pe de o parte, şi „căţei”, pe de alta. E adevărat, se spune, Germania ar fi anunţat – vreţi un candidat al Europei de Est, îl avem – Klaus Iohannis. Apoi Franţa ar fi spus – vreţi un candidat al Europei de Est, îl avem –Dacian Cioloş!”, a scris Năstase pe blogul personal.

În final, adaugă el, „şi-au împărţit între ei posturile importante.

PS: Am adăugat o mască africană pentru a ţine afară din UE duhurile rele”, a conchis fostul premier.

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare