Care este valoarea ajutoarelor medicale primite de Ucraina de la începutul invaziei rusești

De la începerea invaziei ruse, la 24 februarie, Ucraina a primit ajutor umanitar şi îndeosebi livrări de produse medicale în valoare de peste 50 de milioane de dolari, a relatat marţi agenţia ucraineană Ukrinform, care citează un comunicat al agenţiei guvernamentale însărcinată cu primirea acestor ajutoare, transmite EFE, potrivit Agerpres.

„De la începerea războiului, valoarea estimată a ajutorului umanitar în ceea ce priveşte articole medicale, furnizate de parteneri internaţionali, depăşeşte 50 de milioane de dolari”, potrivit comunicatului.

Printre articolele furnizate se numără medicamente şi dispozitive medicale menite să ajute răniţii şi civilii; truse de prim ajutor pentru militari; echipamente medicale precum defibrilatoare, aparate EKG şi scanere mobile pentru radiografii.

La sosirea lor, proviziile medicale se distribuie în 31 de depozite regionale, în funcţie de necesităţi, sau se livrează direct spitalelor.

Din depozite, produsele sunt trimise spitalelor regionale, inclusiv punctelor critice, imediat ce este posibil, potrivit sursei citate.

Procesele sunt coordonate de Agenţia de Stat pentru Contractări din Ucraina (Medzakupivli), în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi organizaţiile de voluntari.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare