Care sunt rezultatele Programului Naţional „Din grijă pentru copii”, la un an de implementare

La un an de zile de la adoptarea OUG 105/2021 privind Programul Naţional al Guvernului – „Din grijă pentru copii”, în România sunt funcţionale următoarele instrumente de sprijin şi protecţie a copiilor:

1. Numărul unic pentru copii abuzaţi, neglijaţi, exploataţi – 119 este funcţional 100% şi a salvat mii de copii din situaţii grave. Sunt peste 90. 000 de apeluri şi zeci de mii de copii salvaţi până în prezent.

2. RoALERT – copil dispărut este funcţional

3. Poliţia Naţională are în dotare, pentru prim dată, un sistem avansat şi complet de criminalistică informatică pentru identificarea pedofililor şi a abuzatorilor sexuali online, iar 111 poliţişti au fost formaţi la nivel intensiv în domeniul utilizării sistemului informatic şi a analizei probelor digitale.

4. Au fost operaţionalizate 23 de camere de ascultare a copiilor victime ale infracţiunilor în 19 judeţe, urmând ca, până la finalul anului 2022, în fiecare judeţ să funcţioneze o astfel de cameră şi echipa multidisciplinară aferentă la nivelul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie (IPJ Constanţa (3), Hunedoara (2), Călăraşi, Botoşani, Maramureş, Argeş, Braşov, Iaşi, Mureş, Sibiu, Satu-Mare, Teleorman, Vrancea, Alba, Arad, Bihor, Harghita, Olt şi Bacău).

5. Aproximativ 1.000 de poliţişti au fost formaţi în domeniul violenţei şi abuzurilor împotriva copiilor din perspectiva relaţionării cu minorii, prevenirii şi combaterii infracţionalităţii la nivelul şcolilor şi a celor îndreptate împotriva copiilor vulnerabili.

6. Platforma de resurse dingrijapentrucopii.gov.ro este funcţională şi pune la dispoziţia părinţilor, copiilor şi specialiştilor informaţii şi resurse utile în domeniul managementului emoţiilor şi al siguranţei copiilor.

În scurt timp, cele 70.000 de ore gratuite de consiliere psihologică/psihoterapie vor fi disponibile copiilor din România, iar măsurile destinate suportului psiho-emoţional la nivelul şcolilor vor fi implementate gradual până la finalul anului 2022.

„Iată că, la un an distanţă de la adoptarea acestui Program, în ciuda pandemiei şi a crizei generate de războiul din Ucraina, am reuşit să livrăm mare parte din rezultatele concrete ale acestui Program complex, care vine cu soluţii concrete pentru siguranţa şi binele emoţional al copiilor noştri. Mulţumesc sincer tuturor colegilor şi partenerilor implicaţi”, a declarat Mădălina Turza, Consilier de stat, coordonator Program.

Informaţii suplimentare

Guvernul României a iniţiat, în premieră, în 2021, Programul Naţional de suport pentru copii în contextul Pandemiei de COVID 19, „Din grijă pentru copii”, ale cărui priorităţi sunt:

* Protejarea integrităţii psiho-emoţionale a copiilor prin crearea unor mecanisme de evaluare şi intervenţie pentru asigurarea sănătăţii mintale a acestora în perioada Pandemiei de COVID-19 şi post-pandemie,

* Dezvoltarea unui mecanism de prevenire şi intervenţie multidisciplinară pentru situaţiile de violenţă de natură fizică, sexuală şi emoţională în cadrul familial, instituţional, comunitar şi online.

Principalele măsuri ale Programului sunt:

* 70.000 de ore de consiliere psihologică şi psihoterapie pentru copiii identificaţi cu tulburări psiho-emoţionale generate de Pandemia de COVID-19,

* Introducerea, de către Ministerul Educaţiei, în curriculum şcolar a tematicilor de educaţie psiho-emoţională, managementul emoţiilor, siguranţa online,

* Asigurarea de sesiuni de formare pentru cel puţin 7000 de specialişti în domeniul managementului emoţiilor şi al relaţionării, metode de identificare şi intervenţie în situaţiile disruptive psiho-emoţional,

* Realizarea de camere de audieri destinate copiilor victime ale infracţiunilor în fiecare judeţ,

* Dezvoltarea unui sistem informatic integrat de analiză şi sortare intuitivă a imaginilor şi clipurilor video cu caracter abuziv împotriva copiilor, care va eficientiza substanţial componenta de combatere a pornografiei infantile şi a exploatării şi abuzului minorilor online,

* Implementarea unui mecanism de alertă în timp real pentru copiii dispăruţi,

* Crearea unui număr unic la nivel naţional pentru urgenţe legate de copii,

* Dezvoltarea Platformei de resurse dingrijapentrucopii.gov.ro dedicată atât copiilor, cât şi specialiştilor şi părinţilor. Aceasta va conţine materiale de specialitate, realizate de profesioniştii în domeniu, ghiduri şi proceduri.

Durata Programului este de 2 ani şi beneficiază de un buget de aproape 6 milioane de euro.

Coordonatorul Programului este Maria Mădălina Turza, consilier de Stat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare