Ministrul de Interne, Carmen Dan, a transmis duminică un mesaj polițiștilor, cu ocazia Zilei Poliției Române, și anunță că polițistul tăiat cu sabia de un interlop este bine și reprezintă un exemplu de tărie pentru ea.
“Valorile umane, morale şi naţionale se împletesc în această zi prin sărbătorirea a două evenimente importante aflate în strânsă legătură: Ziua Poliţiei Române şi Sărbătoarea Bunei Vestiri.
Ziua Poliţiei Române nu este doar o sărbătoare a poliţiştilor, ci şi a cetăţenilor, a celor cărora oamenii legii le asigură zilnic siguranţa şi linişte, dând astfel dovadă de onoare, sacrificiu şi curaj. Cu această ocazie, felicit pe toţi cei care pun sentimentul datoriei faţă de comunitate şi legea mai presus de orice, pe cei care au contribuit la funcţionarea normală a societăţii şi care şi-au respectat întocmai jurământul faţă de ţară.
Atenţia poliţiştilor se va îndrepta în continuare către misiunile pe care le au şi către cei care văd în Poliţie instituţia care oferă siguranţă şi încredere
Carmen Dan adaugă: „Felicitări, gânduri bune şi putere de muncă urez tututor celor care apără drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor! Multe reuşite le urez si celor care sunt departe de ţară şi care reprezintă cu succes Poliţia Română în misiunile internaţionale.
Pentru mine, cel mai recent exemplu de dăruire, putere şi curaj îl reprezintă Ciprian Sfichi. Zilele trecute l-am revăzut şi i-am oferit o icoană a „Bunei Vestiri” care să-i ofere încredere şi speranţă. Ciprian e bine!”, a scris Carmen Dan pe Facebook.
Pe 25 martie, Poliția Română împlinește 196 de ani de la înființare.