Carmen Iohannis a mers cu elevii să îi întâmpine pe președinții Germaniei și României la Sibiu. „Nu am venit aici politic, am venit împreună cu clasa mea”

Președintele Klaus Iohannis și omologul său german se află, astăzi, în vizită la Sibiu. Au avut întâlniri cu reprezentanţii oficialităţilor locale, dar şi cu comunitatea germană din zonă. La ieşire, cei doi şefi de stat au fost aşteptaţi de Carmen Iohannis, alături de câţiva dintre elevii din clasa sa.

Reporter: „- La dumneavoastră în liceu nu e grevă?”

Carmen Iohannis:  ” – Noi nu suntem în liceu, noi suntem să ne întâmpinăm președinții şi să ne bucurăm de prezenţa lor.”

Reporter „- Dar în liceu nu e grevă, aici, la Lazăr?

Carmen Iohannis: „- Este, este.

Reporter: „- Dar dumneavoastră nu sunteţi la grevă.”

Carmen Iohannis: „- Sunt cu elevii. Eu nu am venit aici politic, am venit împreună cu clasa mea să îi întâmpinăm pe preşedinţi.”

„- Vă doresc o zi şi o plimbare frumoasă! Vedeţi că până şi greva are ceva avantaje.” – le-a spus președintele Iohannis elevilor.

Președintele Germaniei se află astăzi în Sibiu, alături de președintele Klaus Iohannis. Cei doi oficiali au mers la Primăria Municipiului Sibiu și s-au întâlnit cu reprezentanţii comunităţii germane. A urmat o vizită la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”, unde președintele României a predat fizică și are blocat un post la catedră din anul 2000.

Colegiul Național Samuel von Brukenthal este în grevă, iar Klaus Iohannis a declarat că regretă că se întâlnesc în acest context, dar se bucură că elevii au venit, totuși, la discuția cu cei doi șefi de stat.  A fost o discuție liberă cu elevi de clasa a IX-a și a XII-a, purtată în limba germană, iar una dintre eleve l-a întrebat pe Klaus Iohannis dacă ar fi intrat în grevă în cazul în care mai era la catedră.

Sursa: Stirile TVR

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare