Un purtător de cuvânt al Casei Albe a asigurat luni, referitor la dronele şi aparatele zburătoare observate în nord-estul Statelor Unite, că „toate funcţionează legal şi într-o manieră autorizată”, scrie AFP.
„Încercăm, cu bună-credinţă, să fim cât mai deschişi şi direcţi posibil„, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, după ce preşedintele ales Donald Trump a cerut administraţiei Biden să spună mai multe despre acest fenomen larg comentat pe reţelele sociale.
La un an şi jumătate de la incidentul balonului venit din China doborât de Statele Unite şi despre care Beijingul asigurase că nu a fost folosit pentru activităţi de spionaj, unii aleşi, ca reprezentantul republican al statului New Jersey în Camera Congresului Chris Smith, au agitat ameninţarea unui stat străin precum Rusia, sau chiar China, fără nicio dovadă care să o susţină.
Autorităţile americane caută de câteva zile să liniştească populaţia, în timp ce înregistrările video cu lumini pe cer invadează reţelele sociale.
Secretarul american pentru securitate internă, Alejandro Mayorkas, a declarat duminică la postul ABC că autorităţile federale „nu au cunoştinţă de nicio implicare străină” în aparentele observări în masă de drone, în regiunea de nord-est a Statelor Unite.
Preluare: Agerpres