Casa Albă „nu doreşte escaladarea” tensiunilor între Iran şi Pakistan

Statele Unite „nu doresc o escaladare în Asia de Sud şi Asia Centrală”, a declarat joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, întrebat despre atacurile reciproce ale Iranului şi Pakistanului din ultimele zile, relatează AFP, citată de Agerpres.

Executivul american „urmăreşte foarte îndeaproape” tensiunile dintre cele două ţări, care s-au agravat brusc în această săptămână, a afirmat purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale al Casei Albe, John Kirby.

El a adăugat că Pakistanul, un aliat al Statelor Unite, „a fost lovit mai întâi de Iran, ceea ce (este) un nou atac periculos, un nou exemplu al rolului perturbator al Iranului în regiune”.

Preşedintele american Joe Biden a estimat că creşterea bruscă a tensiunilor demonstrează faptul că Iranul „nu este apreciat” în regiune.

„Nu ştiu unde va duce aceasta”, a adăugat preşedintele american.

Iranul a protestat joi împotriva atacurilor lansate de Pakistan, singura ţară musulmană care deţine armă atomică, împotriva unor „ascunzători teroriste” în sud-estul ţării, atacuri care s-au soldat cu nouă morţi.

Aceste lovituri survin la două zile după un atac similar lansat de Teheran pe teritoriul pakistanez.

Pakistanul deţine armă atomică, iar Iranul încearcă să dezvolte la rândul său capacităţi militare nucleare. Relaţiile bilaterale sunt marcate de ostilitate încă din anii 1980, din timpul războiului iraniano-irakian.

Schimbul de lovituri între Pakistan, unde majoritatea populaţiei este sunnită, şi Iran, dominat de şiiţi, intensifică tensiunile în regiune; China şi Rusia au cerut ambelor părţi să manifeste reţinere şi să nu permită escaladarea ostilităţilor.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare