Casa Regală: Domeniul Regal Săvârşin este deschis vizitatorilor, săptămânal, de vineri până duminică

Domeniul Regal Săvârşin este deschis vizitatorilor, săptămânal, de vineri până duminică, informează Casa Regală, într-o postare pe Facebook.

Satul Regal, Casa Ceaiului, Muzeul Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai şi Magazinul de Suveniruri pot fi vizitate în fiecare săptămână, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 9,00 şi 18,00.

Parcul Regal poate fi vizitat doar cu înscriere prealabilă.

„Vă rugăm să verificaţi telefonic sau prin e-mail ziua şi ora la care a fost programată vizita dumneavoastră în parc, pentru a evita dezamăgirea de a nu putea intra în parc, la sosire. Vizitarea parcului se face în grup, o dată pe oră, în prezenţa unui ghid, iar numărul vizitatorilor dintr-un grup este limitat. De asemenea, vă rugăm să urmăriţi în fiecare lună site-ul oficial Săvârşin Regal. Programul de vizitare poate suferi modificări de la o lună la alta”, precizează Casa Regală.

Potrivit https://savarsinregal.ro/, clădirile din Satul regal sunt opt la număr: Muzeul Regal al Automobilului, aflat în clădirea restaurată a garajului regal, Atelierul Auto al Regelui Mihai, din aceeaşi clădire în care a fost în anii 1940, Spălătoria şi Călcătoria, şi ele în clădirea lor din 1940, Casa Musafirilor, Casa Ceaiului, Casa Intendentului (rămasă aceeaşi cu cea din anii 1940), Casa Tehnică şi Magazinul de Suveniruri.

În afară de Casa Ceaiului, celelalte clădiri au fost restaurate, cu mijloace proprii, cu materiale şi cu meşteri locali, în anii 2011-2017. Construcţia lor datează probabil de la începutul anilor 1900, dar nu este exclus să fie cu câteva zeci de ani mai în vârstă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare