Unde ne alegem spațiul de birou este o întrebare foarte delicată. Centrul mediului de afaceri pare să fie Pipera, dar totul este bazat pe sistemul legii și compensației. Dacă ne gândim cât timp ia unui angajat să iasă la o oră aglomerată din zonă, poate părea un chin.
Iată însă mai jos argumentele celor care închiriază în zona respectivă:
- Proximitatea sa față de numeroase locuri de muncă. Dacă ești în căutarea unui loc de muncă sau îți dorești să fii la scurtă distanță de birou, Pipera este locul potrivit. Aici, poți găși companii importante, centre de afaceri și parcuri industriale care oferă numeroase oportunități de angajare. Nume sonore precum Oracle, Amazon, Huawei și multe altele au ales să–și deschidă sediile aici, transformând această parte a Bucureștiului într-un adevărat hub economic.
- O mulțime de școli și grădinițe de top. Pentru părinți, una dintre cele mai importante preocupări este educația copiilor lor. Zona Pipera se remarcă prin numeroasele școli internaționale de prestigiu. Printre acestea se numără Școală Americană, British School, Școală Olga Gudynn, Școală Germană, Cambridge School și multe altele. Dacă ai un apartament în zona, se poate ajunge la toate aceste centre de învățământ pe jos.
- Conectivitate excelență. Zona Pipera este situată strategic în apropierea aeroportului Henri Coandă, ceea ce înseamnă că poți ajunge rapid la destinații atât în țară, cât și în străînătate. De asemenea, ai acces facil la rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale, la metrou și la mijloace de transport în comun.
- Spații verzi. Dacă iubești natură și te bucuri de plimbări în aer liber, zona Pipera are multe de oferit. Pădurea Băneasa și Parcul Regele Mihai (Herăstrău) sunt la numai câțiva pași distanță și reprezintă locuri ideale pentru a te relaxa în mijlocul naturii.
- Centre comerciale. Băneasa Shopping City, unul dintre cele mai mari centre comerciale din București, este în imediată apropiere a cartierului. Aici, poți găși o gama variată de magazine, restaurante, și activități de divertisment pentru întreagă familie.
- Siguranță. Pipera estesi una dintre zonele cele mai sigure sigure ale Bucureștiului, ceea ce înseamnă că te poți simți în largul tău aici. De regulă, ansamblurile rezidențiale sunt dotate cu tehnologii moderne de siguranță iar străzile sunt luminate și dispun, la rândul lor de supraveghere video și de atenție sporită din partea autorităților. Rată de criminalitate în zona este printre cele mai mici din oraș.
- Calitatea apartamentelor și a caselor poate să fie, la rândul sau, un argument foarte puternic pentru achiziție. Pipera este cunoscută pentru ansamblurile rezidențiale noi, moderne și spațioase, construite de dezvoltatori cu renume.
Nu în ultimul rând, poți privi achiziția unui apartament în Pipera drept o investiție pe termen lung. Prețurile pentru locuințele din zona au cunoscut o creștere constanța și au toate șansele să devină din ce în ce mai mari.Chiar dacă la un moment vei hotărî să te muți în altă parte, prețul pe care îl vei obține pentru vânzarea locuinței sau pentru închiriere va fi foarte avantajos.