Preşedintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat că în cursul zilei de marţi va convoca Congresul partidului pe data de 29 iunie, la Bucureşti, pentru alegerea unui nou Birou Naţional.
Drulă a explicat, într-o postare pe Facebook, paşii statutari, tehnici care urmează în USR. „Astăzi voi convoca Congresul USR pentru alegerea unui nou Birou Naţional, pe data de 29 iunie, la Bucureşti. De asemenea, voi propune astăzi Biroului Naţional organizarea alegerilor pentru următorul preşedinte al USR în perioada 24 – 28 iunie. Pe data de 28 iunie, îi voi preda mandatul noului preşedinte ales”, a informat el.
Cătălin Drulă a adăugat că „mişcarea reformistă, modernizatoare din România trebuie să continue”.
„Următoarele obiective sunt luptele din toamnă. Alianţa PSD – PNL poate fi oprită (au avut 48% la europarlamentare) cu votul şi încrederea oamenilor care îşi doresc alt viitor în România”, a susţinut el.
Conform Statutului USR, preşedintele are atributul convocării Congresului partidului. Alegerea Biroului Naţional se face de către Congresul partidului, prin votul delegaţilor, iar alegerea preşedintelui partidului se face online cu votul tuturor membrilor.
Sursa: AGERPRES